Pasajul Piaţa Presei a fost deschis circulaţiei. Cum arată pasajul subteran şi pasajul pietonal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasajul subteran de la Piaţa Presei, care are o lungime de aproximativ 800 de metri, două intrări şi o ieşire, a fost deschis circulaţiei, în urma finalizării lucrărilor de construcţie, care au costat 60,4 milioane de lei, primele maşini trecând prin pasaj duminică, la ora 09.45.

"Pasajul Piaţa Presei a fost inaugurat cu două luni întârziere, din cauza reţelelor subterane care au fost găsite în zonă. Sunt două intrări şi o ieşire şi are o lungime de apoximativ 800 de metri. Pasajul Piaţa Presei fluidizează cu aproximativ 30 la sută circulaţia. Se estimează că vor circula 2.000 de vehicule pe oră", a declarat primarul Capitalei, Sorin Oprescu, prezent duminică la darea în funcţiune a pasajului.

Edilul a precizat că în următoarea perioadă va monitoriza traficul din această zonă, astfel încât, dacă va fi nevoie, să fie reglate semafoarele. De asemenea, Oprescu a mai spus că dacă va fi necesar s-ar putea construi un pasaj pietonal subteran în zona fostului Minister al Culturii.

Odată cu inaugurarea pasajului de la Piaţa Presei a fost vizitat şi pasajul subteran pietonal, pe pereţii căruia au fost puse fotografii făcute de bucureşteni. Aici vor fi montate şi două lifturi pentru persoanele cu dizabilităţi.

Pasajul subteran Piaţa Presei are o lungime de aproximativ 800 de metri şi este amplasat la intersecţia a patru artere cu trafic ridicat - şoseaua Bucureşti-Ploieşti, şoseaua Kiseleff, bulevardul Mărăşti şi bulevardul Poligrafiei.

Valoarea investiţiei în Pasajul Piaţa Presei este de 60,4 milioane de lei fără TVA.

Pasajul Piaţa Presei subtraversează piaţa pe direcţia Nord-Sud, pe sensul de intrare în Capitală, iar legătura între şoseaua Bucureşti-Ploieşti şi şoseaua Kiseleff se face pe două benzi de circulaţie. În subteran se desprinde o bandă separată, care face legătura cu bulevardul Mărăşti.

De asemenea, circulaţia la suprafaţă se va desfăşura, ca şi înainte, printr-o intersecţie semaforizată, iar circulaţia pietonală transversală şoselei Kiseleff se face, pe lângă vechiul pasaj pietonal, pe un nou pasaj pietonal care a înlocuit vechea trecere de pietoni la sol între Parcul Herăstrău (berăria H) şi terminalul RATB. Totodată, a fost amplasată o nouă staţie pentru transportul public pe şoseaua Kiseleff, iar vechile staţii au fos relocate.

Reprezentanţii Primăriei Capitalei susţin că pasajul optimizează circulaţia în intersecţia Piaţa Presei, pe direcţiile Bulevardul Kiseleff - Arcul de Triumf, Bulevardul Mărăşti - Expoziţiei şi se fluidizează traficul în intersecţie prin introducerea fluxului principal de vehicule de pe direcţia Fântâna Mioriţa- Bulevardul Mărăşti în subteran.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică