Parcul Operei va fi complet renovat în primăvara acestui an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcul din faţa Operei Naşionale va intra în primăvara acestui an într-un process de renovare completă. Cele 3,5 hectare ale parcului vor fi cuprinse în programul de regenerare urbană iniţiat de Primăria Sectorului 1.

 Parcul Operei a intrat din toamna trecută intr-un process de renovare care se va finaliza în decursul acestei primăveri. Urbaniştii au regândit în întregime funcţionalitatea celor 3,5 hectare din centrul Capitalei. Ei au în plan amenajarea unui culoar pietonal, mărginit de o boltă din nuiele de aluni, ce va marca fostul curs al Dâmboviţei, o fântână arteziană cu trei jeturi şi o pădure grădinărită cu peste 200 de arbori și aproape 800 de arbuști.

de la începutul lucrărilor, municipalitatea a reuşit până în prezent să amenajaze câteva locuri de joacă pentru copii în acest spaţiu. Până acum au fost amplasate aparatele de joacă pentru copii şi cele de fitness pentru adulți, unde vizitatorii pot face exerciții fizice în aer liber, gratuit, pe conceptul de grădină “în mișcare”.

Pentru a reaminti şi pune în valoare istoria parcului, urbaniştii au decis ca, prin locul pe unde trecea iniţial Dâmboviţa, să se construiască  un culoar pietonal mărginit în părțile laterale de un cordon din nuiele de alun. De-a lungul acesteia, bucureştenii vor găsi şi 7.000 de bucăţi de papură sălbatică, plantă care a existat în trecut pe malul Dâmboviţei. Totodată, va fi amenajată o pădure grădinărită cu peste 200 de arbori și aproape 800 de arbuști, iar 3.000 de flori vor colora parcul la finalul lucrărilor.

Pe aleile pietonale din interiorul parcului, municipalitatea va aşeza 100 de bănci și 50 de coșuri de gunoi. De asemenea, vor fi amenajate şi locuri speciale pentru amplasarea unor sculpturi. Parcul va avea şi o fântână arteziană cu trei jeturi, în apropierea aleii pietonale centrale. Parcul Operei va fi pus în valoare prin panouri de informare istorică și culturală.

„Este păcat să nu scoatem în evidență imaginea clădirilor care au o valoare arhitectonică inestimabilă cu care ar trebui să ne mândrim. Pe de altă parte, acest parc va fi o încântare pentru bucureșteni pentru că oferă prilejul ca, înaintea oricărui spectacol, să poată petrece câteva clipe într-un loc menit să ne umple sufletele de pace și liniște.”, a explicat Radu Popa, director general al Administraţiei Lacuri Parcuri şi Agrement (ALPAB).

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate