Parcul Natural Văcăreşti va fi administrat de Primăria Capitalei şi Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcul Natural Văcăreşti FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

Primăria Municipiului Bucureşti şi Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti (APNV) sunt, începând de marţi, administratorii Parcului Natural Văcăreşti, potrivit deciziei Ministerului Mediului, anunţă Primăria Capitalei.

Primăria Capitalei a anunţat marţi că Ministerul Mediului a decis să acorde administrarea Parcului Natural Văcăreşti municipalităţii şi Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti. 

Conform acordurilor de parteneriat, Primăria Generală a Capitalei şi APNV vor exercita administrarea în parteneriat cu alte 12 instituţii de profil (facultăţi, ONG-uri, institute de cercetare).

"Mă bucur că putem, în sfârşit, lua măsuri concrete în ceea ce priveşte protejarea şi valorificarea acestei zone care, până de curând, a fost complet ignorată. Am susţinut şi susţin în continuare că avem datoria morală de a ne implica în revitalizarea acestui parc natural. Vom demara proiecte şi programe prin care să valorificăm potenţialul ştiinţific şi educativ al Parcului Văcăreşti, şi, nu în ultimul rând, să creştem potentialul ecoturistic pentru zona de sud a Capitalei”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, potrivit News.ro

Delta Văcăreşti are o suprafaţă de 183 de hectare şi a fost declarată oficial, prin Hotărâre de Guvern, parc natural, în această zonă fiind instituit  regimul de arie naturală protejată.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle