Oprescu: Autostrada suspendată va trece pe sub pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autostrada suspendată va trece pe sub monumentele istorice din Bucureşti, dar şi pe sub proprietăţile private aflate pe traseul lucrării pentru a reduce costurile necesare exproprierilor, a declarat luni primarul general, Sorin Oprescu, transmite Realitatea TV.

Autostrada suspendată va trece pe sub monumentele istorice din București, dar și pe sub proprietățile private aflate pe traseul lucrării pentru a reduce costurile necesare exproprierilor, a declarat luni primarul general, Sorin Oprescu.

"Şoseaua nu taie zone centrale ale Bucureştiului. Sunt zone întregi în care ea coboară la nivelul localelor, iar acolo unde sunt multe exproprieri sau monumente istorice ea trece pe sub ele la o adâncime de aproximativ 30 – 32 de metri", a explicat primarul general, potrivit b365.realitatea.net.

Autostrada suspendată, numită oficial drum expres – inelul median al Capitalei, ar putea trece pe sub Parcul Herăstrău. Nu este exclus, pe acest tronson, nici realizarea unui pasaj suprateran peste Parcul Herăstrău. De asemenea, arhitecţii nu exclud nici varianta unui pasaj suprateran, construit deasupra pasajului deja existent în Pipera.


Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare