Oprescu aruncă bomba: "La iarnă, bucureştenii care câștigă peste 2.000 de lei vor plăti dublu la întreţinere"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veşti proaste pentru locuitorii Capitalei. Cu câteva luni înainte de sezonul rece, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a aruncat bomba. Unii locuitori ai Bucureştiului vor plăti aproape dublu pentru căldură. 

Edilul a afirmat că bugetul municipalităţii nu mai poate subvenţiona factura la căldură pentru toţi locuitorii Capitalei. Acesta a mai afirmat că municipalitatea se gândeşte din nou la un sistem de diferenţiere a consumatorilor de căldură.

Potrivit acestuia, „Consumatorii care au un venit mediu de peste 2.000 – 2.500 de lei pe cap de locuitor, pot vor plăti dublu gigacaloria”, afirmând că intenţionează să primească o listă cu veniturile bucureştenilor de la ANAF, pentru a face o plată diferenţiată pentru căldură.

Motivul, potrivit edilului, nu este unul politic ci faptul că vrea să acopere un număr cât mai mare de utilizatori, în condiţiile în care primăria nu dispune de sume suficiente pentru subvenţionarea gigacaloriei pentru toţi consumatorii din oraş. Edilul a propus aceeaşi măsură şi anul trecut dar, din cauza faptului că ANAF-ul nu a putut furniza aceste liste, proiectul a rămas doar pe hârtie.

"Nu mai pot să fac faţă cu subvenţia. Nu mai pot. Nu mai am cum să subvenţionez, şi sunt mulţi amărâţi care nu au bani. Am cerut de patru ani - să văd acum dacă se concretizează - o listă cu veniturile de la ANAF şi dacă venitul e mai mare de 20-25 de milioane pe cap de familie să pot să-i pun să plătească 328, cât e acuma gigacaloria la Bucureşti. De ce? Ca să pot să măresc paleta ălora care nu au bani. Nu e o decizie politică, e grija faţă de oameni", a spus Oprescu.

Primarul general al Capitalei declara, în 13 septembrie, că bucureştenii vor plăti acelaşi preţ ca şi anul trecut pentru gigacalorie, deşi se estimează o creştere de aproximativ cinci la sută a preţului acesteia, din cauza scumpirii gazului.

Edilul Capitalei preciza că este de aşteptat ca preţul gigacaloriei să se majoreze cu până la cinci la sută, din cauza scumpirii gazelor, dar sublinia că va avea grijă ca preţul plătit de populaţie să nu se modifice.

Oprescu mai spunea că municipalitatea va plăti diferenţa între valoarea preţului real, care în prezent este de 328 de lei, şi 170 de lei cât plăteşte populaţia pentru gigacalorie.

În 2011, Guvernul a eliminat subvenţia acoperită de la bugetul de stat pentru energia termică, iar primăriile au decis dacă şi în ce condiţii acordă subvenţiile din bugetele locale.

La sfârşitul lunii iulie 2011, Consiliul General al Muncipiului Bucureşti a aprobat creşterea preţului plătit de populaţie pentru gigacalorie de la 124 de lei la 169,88 de lei, inclusiv TVA.

În 13 septembrie 2012, Guvernul a decis anularea penalităţilor istorice acumulate de RADET faţă de ELCEN, urmând ca cele două unităţi să fie unificate, astfel încât activităţile de producţie şi distribuţie să fie integrate.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța