ONG-urile cer primăriei să oprească mutilarea Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

oraşului, prin mutilarea identităţii culturale". Alianţa Civică, Civic Media, Asociaţia 21 Decembrie, Grupul de iniţiativă "Grupul Civic Bucureşti", dar şi numeroşi studenţi au cerut

oraşului, prin mutilarea identităţii culturale". Alianţa Civică, Civic Media, Asociaţia 21 Decembrie, Grupul de iniţiativă "Grupul Civic Bucureşti", dar şi numeroşi studenţi au cerut municipalităţii "oprirea imediată a şantierului din Piaţa Revoluţiei, oprirea proiectului de construire a unui mall lângă Biserica Kretzulescu şi a lucrărilor la blocul de 19 niveluri de lângă Catedrala Sf. Iosif, protejarea clădirilor şi siturilor istorice ale oraşului". Grupul de discuţii pentru salvarea Bucureştiului a solicitat totodată şi protecţia parcurilor şi spaţiilor verzi, precizând că proiectele de interes public ar trebui prezentate din timp şi dezbătute cu cetăţenii. "Bunurile imobile de patrimoniu se află într-o stare deplorabilă, cauzată de lipsa de interes a locatarilor, unii dintre ei membri ai organizaţiilor interlope. Altele, din cauza prevederilor legislative birocratizate excesiv şi intereselor obscure la nivelul autorităţilor de resort care blochează folosinţa normală, investiţiile şi iniţiativa privată prin care se poate reda funcţionalitatea", precizează, într-un comunicat, Emil Giurgiu, preşedintele Camerei de Comerţ Imobiliar.

Mai multe pentru tine:
Marian Vanghelie a primit ordin de restricție după ce și-a amenințat fosta parteneră și pe mama acesteia
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Inter Miami și-a făcut dreptate cu pumnii, după ce a pierdut finala Leagues Cup. Luis Suarez și Busquets au scuipat și au împărțit lovituri pe teren
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei