Oficial, revine haosul imobiliar în Capitală. Parlamentarii au aprobat modificările la Legea Urbanismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat luni, 18 februarie, modificările la Legea Urbanismului propuse de Comisia de Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului. Această decizie va readuce în atenţia afaceriştilor imobiliari mai multe terenrui din Capitală pe care se află imbolile importante din punct de vedere istoric.

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat luni, 18 februarie, modificările la Legea Urbanismului propuse de Comisia de Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului. Această decizie va readuce în atenţia afaceriştilor imobiliari mai multe terenrui din Capitală pe care se află imbolile importante din punct de vedere istoric.

Legea care a fost valabilă până luni, 18 februarie, intrată în vigoare în anul 2011 interzicea acordarea de derogări de înălţime şi construirea imobilelor noi în zonele protejate.  Între timp, Guvernul României a revenit asupra acestei legi şi s-a pronunţat la dezbaterile din Parlament, pentru modificarea substanţială a prevederilor pe care el insuşi le iniţiase.

In urma votului din Camera Deputatilor:

  • Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) care au fost întocmite pe legislaţia anterioară OUG 7/2011 si care aveau 1 februarie 2012 data limita de aprobare pot fi din nou propuse votului consiliilor locale.
  • Este posibilă din nou modificarea prin Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) cu 20% a densităţii construite prevăzute de legea oraşelor – Planul Urbanistic General.
  • Procentul de 20% poate fi depăşit dacă în zona care se reglementează conţine supermarketuri.
  • În zonele de protecţie ale monumentelor istorice de valoare naţională competenţa de avizare se mută de la Ministerul Culturii la Direcţiile Judeţene pentru Cultură, care s-au dovedit a fi sub influenţa autorităţilor locale.

Astfel, potrivit lui Nicuşor Dan, Ordinul Arhitecţilor din România a trimis amendamente la această lege, dar care nu au fost luate în considerare de Comisia de Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului a Camerei Deputaţilor. „Asa cum afirma Ordinul Arhitectilor, rolul Planului Urbanistic Zonal trebuie sa fie de a reglementa in mod uniform zone mari din teritoriul orasului. Prin modificarea legislativa se readuce posibilitatea de reglementare prin Planuri Urbanistice Zonale pe parcela, in urma interesului privat, „anomalie care a generat haosul urbanistic”

ONG-urile interesate de dezvoltarea urbana a localitatilor din Romania vor solicita Presedintelui Romaniei sa nu promulge legea si sa o retrimita spre dezbatere Parlamentului Romaniei.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie