Oana Zăvoranu: „Vorbesc cu tatăl meu mort!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vedeta se războieşte cu mama ei pentru a-şi recupera averea lăsată de Nelu Bănicioiu şi Nicolae Zăvoranu.

Oana a avut o relaţie specială cu tatăl ei natural, dar şi cu cel adoptiv, pe care îi consideră îngerii săi păzitori. Enervată la culme că mama ei, Marioara Zăvoranu, nu a vărsat o lacrimă la mormântul foştilor soţi, Oana va merge până-n pânzele albe ca să se răzbune.

„Am avut doi taţi extraordinari şi o mamă nebună", aşa descrie Oana Zăvoranu relaţia cu părinţii săi. Vedeta a avut parte de o copilărie extraordinară, în care a fost răsfăţată cu jucării, haine scumpe şi vacanţe de lux, la care alţii copii nici nu visau în vremea comunismului.

Acum, Oana a ajuns să se lupte la tribunal pentru averea lăsată moştenire de cei doi taţi ai săi, Nelu Bănicioiu şi Nicolae Zăvoranu, care, din Ceruri, îi călăuzesc paşii răzbunării.

„În curând voi zâmbi triumfătoare. Răzbunarea nu e pentru mine, e pentru taţii mei. Voi face orice pentru ca Satana, adică fosta mea mamă, să ajungă acolo unde merită. Asta îmi spun taţii mei, de dincolo de moarte. E mai presus de mine şi de orice altceva lumesc", a declarat Oana, în exclusivitate pentru Click!

Deşi trăieşte un calvar, iar lupta cu Marioara e „crâncenă, pe viaţă şi pe moarte", cum spune chiar ea, vedeta are multe împliniri sufleteşti: „Am un soţ extraordinar, respect, frumuseţe, carieră, bani şi mă simt puternică şi ocrotită de Dumnezeu", ne-a mai spus Zăvo, încrezătoare.

Vedeta a fost, săptămâna aceasta, la Parchet, pentru a studia dosarul în care o acuză pe mama sa de înşelăciune, fals, uz de fals şi mărturie mincinoasă. Cazul, cu numărul de înregistrare 723/2009, se află în atenţia procurorilor, iar Oana aşteapă verdictul.

„Mi s-a aprobat cererea pentru audierea a trei martori suplimentari, pentru a demonstra premeditarea şi reaua intenţie. Mama a dat declaraţie, pe 18 iunie 2009 şi a recunoscut că a semnat în locul directorului general de la Agricomex", ne-a mai spus vedeta.

Oana e convinsă că tatăl ei adoptiv, Nicolae Zăvoranu, a făcut stop cardiac din cauza certurilor cu soţia lui.

„Au plecat împreună la Budapesta, în noiembrie 2000, iar acolo i s-a făcut rău brusc. Medicii l-au pus pe picioare. Pe drum, la Caransebeş, iar s-a simţit rău, şi a murit acolo la spital. Sigur ea are un amestec în povestea asta", a declarat Oana, pentru Click!

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”