O tânără populară în mediul online, cercetată penal după ce s-a fotografiat în uniforma poliţiei | FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Captură Instagram Story

O tânără de 25 de ani din Bucureşti, populară în mediul online, s-a ales cu dosar penal, după ce s-a fotografiat îmbrăcată în uniforma poliţiei.

UPDATE - Noemi Demeter a transmis pe contul său de Instagram că nu ar avea de fapt un dosar penal deschis. În legătură cu şoferul pe care l-ar fi oprit pe stradă, aceasta a precizat că era un prieten. 

***

Noemi Demeter, care este urmărită de peste 240.000 de persoane pe Instagram, este cercetată penal pentru că a îmbrăcat uniforma poliţiei şi s-a fotografiat cu aceasta, urcând apoi fotografiile pe contul său de Instagram. 

După ce fotografiile au ajuns publice, poliţiştii s-au autosesizat şi au deschis un dosar penal.

„În urma unor imagini apărute în spaţiul public, pe o reţea de socializare, din care rezultă că o persoană de sex feminin ar fi desfăşurat activităţi asemănătoare celor specifice poliţiei rutiere, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov este abilitat să comunice următoarele:

La data de 25 noiembrie a.c., poliţiştii oraşului Voluntari s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale, constând în aceea că, o persoană de sex feminin, îmbrăcată cu anumite articole din uniforma de poliţie rutieră, ar fi desfăşurat activităţi specifice acestei structuri, pe o stradă din oraşul Voluntari.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat persoana respectivă, în cauză fiind vorba despre o femeie, în vârstă de 25 de ani. În prezent, poliţiştii din Voluntari continuă cercetările în cadrul dosarului penal deschis, iar la finalizarea administrării probatoriului, urmeaza fie luate măsurile legale care se impun”, au transmis poliţiştii.    

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie