O nouă întorsătură în dosarului lui Vadim! Rămâne la judecată!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iniţial, judecătorii au cerut Parchetului să refacă rechizitoriul pentru că procurorul care a «verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei» rechizitoriul, a efectuat acte şi a luat măsuri procesual-penale în respectiva cauză penală.

Corneliu Vadim Tudor va fi judecat în continuare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce Completul de cinci judecători a admis, luni, recursul Parchetului în cazul deciziei de restituire a cauzei la procurori. Corneliu Vadim Tudor este acuzat de ultraj şi nerespectarea unor sentinţe. Pe 24 octombrie 2011, Secţia Penală a instanţei supreme a decis restituirea la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dosarului privind evacuarea din luna ianuarie 2011 a sediului Partidului România Mare, pentru refacerea de către anchetatori a rechizitoriului. Decizia a fost contestată de procurori la Completul de cinci judecători al instanţei supreme, recursul fiind judecat luni.
Completul de cinci judecători a admis recursul procurorilor, astfel că dosarul lui Corneliu Vadim Tudor va fi judecat în continuare la instanţa supremă.
În motivarea restituirii către Parchet, judecătorii susţin că procurorul care a semnat rechizitoriul în dosar a făcut acte de urmărire penală contrar legii. "Examinând, conform solicitării apărării, actele şi lucrările dosarului, se constată că procurorul care a «verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei» rechizitoriul, a efectuat acte şi a luat măsuri procesual-penale în respectiva cauză penală", a notat instanţa în motivarea deciziei.
Liderul PRM a fost trimis în judecată în urmă cu 10 luni pentru ultraj şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti privind evacuarea din luna ianuarie 2011 a sediului Partidului România Mare din strada Emile Zola. Pe 4 ianuarie 2011, Corneliu Vadim Tudor s-a împotrivit executării prin ameninţare şi exercitarea actelor de violenţă fizică împotriva unui executor judecătoresc şi smulgerea din mâna acestuia a documentelor legale de executare, pe care le-a aruncat.
Poliţiştii prezenţi la evacuarea sediului au scris, în cele 14 rapoarte întocmite, că "numitul Corneliu Vadim Tudor" a ameninţat "în mod direct" executorul judecătoresc, precum şi pe unii dintre poliţişti.
Mai mult, potrivit Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor "a exercitat asupra acestora acte de violenţă, a întrebuinţat în mod nemijlocit cuvinte insultătoare la adresa persoanelor sus-menţionate, împotrivindu-se în acest fel la executarea unei hotărâri judecătoreşti".

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort