O nouă avarie la CET Grozăveşti. Bucureştenii din Sectorul 1 au căldură cu porţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza uneI avarii apărute la CET Grozăveşti, Electrocentrale Bucureşti a oprit furnizarea energiei termice de la această centrală către RADET, potrivit unui anunţ făcut de reprezentenţii regiei.

„Prin manevrele efectuate cu maximum de operativitate de către echipele RADET s-a reuşit extinderea zonelor de influenţă ale CET Grozăveşti din sectoarele 5 şi 6 prin alimentarea cu energie termică din CET-urile adiacente. Agentul termic se va livra la parametri scăzuţi consumatorilor din sectorul 1, racordaţi la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică, până la remedierea avariei“, anunţă RADET.

Elcen estimează că avaria va fi remediată până în această seară, la ora 19.00. În aceste condiţii, RADET va acţiona pentru revenirea la schema de funcţionare în regim de iarnă (adică va transporta şi distribui agent termic livrat de Elcen prin CET Grozăveşti la temperatură normală, de peste 80 de grade Celsius), operaţiune care se va finaliza în jurul orei 21.00. 

Pe aceeaşi temă: 

Bucureştenii din sectoarele 1, 2, 5 şi 6 au din nou apă caldă şi căldură. ELCEN a rezolvat avaria apărută la CET Grozăveşti

UPDATE RADET promite că bucureştenii vor avea din nou apă caldă şi căldură până la miezul nopţii

Peste 100 de blocuri şi case din Capitală, fără căldură şi apă caldă, din cauza unei avarii

FOTO Străzi din Capitală uitate de autorităţi şi transformate în „cratere“ pe care se plimbă găştele printre vile de lux

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie