O motociclistă a murit pe pasajul Pipera-Tunari după ce s-a dezechilibrat şi a căzut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident mortal s-a petrecut, joi 16 iunie, pe şoseaua Pipera-Tunari, în jurul orelor 22.00. O femeie, aflată pe motocicletă, s-ar fi dezechilibrat şi a căzut, a anunţat biroul de presă al poliţiei.

”La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii din Voluntari, iar din primele verificări au constatat faptul că motociclistul, o femeie, în vârstă de aproximativ 35 de ani, s-ar fi dezechilibrat şi a căzut de pe motocicletă, accidentându-se la contactul cu partea carosabilă”, arată sursa citată.

Echipajul medical, sosit la faţa locului, a încercat să resusciteze victima, însă fără rezultat, ulterior declarându-se decesul acesteia.

Cazul a fost preluat de poliţiştii Serviciului Rutier din Ilfov, care efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun.