O minoră de 13 ani, dispărută fără urmă. Poliția Capitalei a anunțat când a fost văzută ultima dată

0
Publicat:

Este alertă în București după dispariția unei minore în vârstă de 13 ani. Autoritățile s-au mobilizat pentru găsirea adolescentei, în momentul în care rudele au dat alarma că fata nu s-a mai întors acasă. Vineri, 10 noiembrie, a fost văzută ultima dată.

 Poliţia Capitalei au anunţat, sâmbătă, că autoritățile au fost sesizate, vineri, despre dispariţia unei fete. În aceeași zi, pe 10 noiembrie, fata a plecat de la adresa de domiciliu din sectorul 2 şi nu a mai revenit până în prezent. Poliţiştii au precizat că aparţinătorii şi-au dat acordul, sâmbătă, pentru mediatizarea cazului. „Minora dispărută se numeşte Iacob Karla Gabriela, este în vârstă de 13 ani şi are următoarele semnalmente: înălţime: 1,57 m, greutate 47 kilograme, păr şaten închis, ochi verzi”, au precizat oamenii legii.

La data dispariţiei, Karla purta un hanorac negru. Poliția îi îndeamnă pe cei care au văzut-o pe Karla sau pot da detalii despre dispariţia acesteia, să sune la 112.

Aproximativ 60 de persoane dispărute fără urmă din Sibiu, în ultimele trei decenii

Un studiu al Poliției Județene Sibiu arată că sunt zeci de persoane dispărute în ultimii 30 de ani despre care nu se mai știe nimic. Volumul celor care lucrează la Compartimentul Dispăruți, din cadrul Serviciului Criminalistic este imens.

Peste 250 de persoane au fost date dispărute doar în primele zece luni și jumătate ale acestui an în județul Sibiu. Marea majoritate s-au dovedit a fi „plecări voluntare”. Aproximativ 70% dintre cei „dispăruți” au fost copii, în rândul cărora fuga de acasă a devenit o modă a ultimilor ani, mai mult de jumătate dintre ei provenind din centrele de plasament.

De trei decenii însă, polițiștii sibieni caută urmele a 56 de persoane despre care nu se mai știe nimic, patru dintre ele fiind în evidență pasivă. Pentru găsirea celorlalte, însă, se fac cercetări periodic.

„În anul 2023, la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu, s-a reclamat dispariția unui număr de 254 de persoane, dintre care 176 minori și 78 persoane majore, fiind puse în urmărire națională, dar și internațională obligatorie în cazul minorilor”, se arată într-un raport realizat de Poliția Județeană Sibiu ce va fi prezentat și în următoarea ședință de Colegiu Prefectural ce va avea loc săptămâna viitoare. 

Potrivit aceluiași studiu, 89% dintre „dispăruți” au fost deja găsiți: „A fost clarificată situația pentru un număr de 227 persoane, dintre care 156 minori și 71 persoane majore, astfel că la sfârșitul perioadei analizate au rămas în evidențe 27 persoane dispărute, dintre care 20 minori”

În cazul minorilor, 93 dosare reprezintă „plecări voluntare și repetate” ale copiilor din cadrul centrelor de plasament ale Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu. Polițiștii cred că o soluție la această problemă ar reprezenta-o existența și sporirea pazei acestor centre, precum și o implicare mai mare la nivel multi-instituțional. 

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile