O fată de 13 ani a alunecat din metrou, la staţia Piaţa Unirii 1, dar a fost salvată fără a fi rănită. Circulaţia a fost reorganizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO shutterstock

O fată de 13 ani a alunecat din metrou, luni seară, la staţia Piaţa Unirii 1, dar a fost salvată fără a fi rănită. Metrorex anunţă că circulaţia a fost reorganizată între staţiile Piaţa Unirii 1 - Eroilor 1, înregistrându-se întârzieri minime.

”Metrorex informează că astăzi, 15.03.2021, la ora 18:54, la staţia de metrou Piaţa Unirii 1, linia 1 a avut loc un incident în care a fost implicat un călător. Din primele informatii, acesta a alunecat din greşeală în calea de rulare, fiind extras fără vătămări corporale. Conform procedurilor care se aplică in astfel de situaţii, a fost solicitată intervenţia echipajelor SMURD şi a Poliţiei Metrou”, a transmis, luni seară, Metrorex.

A fost vorba despre o fată de 13 ani, care a fpst salvată fără a fi rănită.

”Precizăm că circulaţia trenurilor a fost reorganizată între staţiile Piaţa Unirii 1 - Eroilor 1, înregistrându-se întârzieri minime. De asemenea, reiterăm că pe parcursul călătoriei este foarte important ca toate regulile de călătorie să fie respectate de către utilizatorii serviciului de transport public subteran, în special regula care specifică: «În aşteptarea trenului nu staţionaţi dincolo de banda de siguranţă marcată la marginea peronului»”, a mai transmis compania.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?