„Numele meu este Cătălin Botezatu. Ştiu că sunt căutat de Interpol, aşa că am venit să mă arestaţi!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Replica face parte din cartea biografică a designerului care va fi lansată din 28 noimebrie în librăriile Diverta. Acesta este primul volum dintr-o serie de trei romane despre viaţa acestuia.

“Trei vieţi. Pedeapsă” este primul volum dintr-o serie de trei romane despre viaţa lui Cătălin Botezatu. Este prima biografie autorizată a celebrului creator de modă, scrisă de jurnalista Monica Vlad.

„Pedeapsa” reliefează experienţa cruntă a închisorii, perioada cea mai neagră din viaţa lui Cătălin Botezatu, prezintă o lume dură în care un bărbat rafinat, galant, care trăise în lux, e aproape imposibil  să se adapteze. În 1996 Cătălin Botezatu este încarcerat la Cremona, într-o puşcărie de maximă securitate, pentru că era acuzat în ţară de bancruta frauduloasă.

După ce luni de zile şi-a căutat asociatul prin lume pentru a-l convinge să se întoarcă în România şi să îşi rezolve problemele cu cămătarii şi legea, dupa ce este ţinut captiv în Danemarca, se predă carabinierilor, în speranţa că aşa va ajunge în România. Numai că extradarea lui se lasă aşteptată.

„Numele meu este Cătălin Botezatu. Sunt român. Ştiu că sunt căutat de Interpol, aşa ca am venit să mă arestaţi. Nu aş putea să vă spun exact de ce sunt căutat, pentru că nu am jefuit şi nici omorât pe nimeni, dar vreau să ajung acasă. Aşa că am venit să mă predau de bunăvoie şi nesilit de nimeni. Daca veţi verifica, o sa vedeţi că am dreptate. Sunt destul de cunoscut la mine în ţară, sunt persoană publică. Poliţia o să vă confirme ceea ce spun destul de repede, pentru că dosarul Botezatu e deja celebru în România şi, mai nou, în lume."

Cartea conţine scrisorile în original pe care deţinutul Cătălin Adrian Botezatu i le-a scris mamei lui din puşcăria de la Cremona, scrisori care aduc în faţa publicului o altă imagine a lui Catalin Botezatu.




Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA