Noul an școlar aduce schimbări în transportul public din București: mașini mai multe și abonamente online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că, începând de luni, numărul mijloacelor de transport în comun va fi suplimentat, potrivit unei postări făcute de edilul general al Capitalei pe pagina sa de Facebook.

FOTO Facebook Nicușor Dan

Astfel, numărul vehiculelor STB care vor circula pe străzile Capitalei va crește de la 1.250, cât au fost disponibile în timpul vacanței de vară, la 1.389. Aceste măsuri sunt menite să facă față afluxului de elevi și de călători odată cu revenirea la școală.

În plus, edilul a anunțat o altă măsură importantă pentru elevii din București și Ilfov: abonamentele gratuite pentru transportul public vor putea fi eliberate online. „Elevii care beneficiază de gratuitate pentru transportul public pot descărca abonamentele direct din aplicația BiletTB”, a declarat primarul. Această facilitate se adresează elevilor care frecventează unități de învățământ acreditate sau autorizate, de la nivel preșcolar și până la cel postliceal, din București și Ilfov.

Elevii pot circula gratuit atât în București, cât și prin localitățile din județul Ilfov. De gratuitate beneficiază elevii din învăţământul acreditat/autorizat, preşcolar, primar, gimnazial, liceal, special, profesional şi postliceal, care frecventează o unitate de învăţământ din Municipiul Bucureşti sau Județul Ilfov”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Pe lângă suplimentarea mijloacelor de transport, Administrația Străzilor a intensificat activitatea de întreținere și reparații în jurul unităților de învățământ. Primarul a precizat că echipele au refăcut marcajele rutiere în apropierea mai multor școli și grădinițe, inclusiv Grădinițele 154 și 70, Școlile 146, 311, 307 și Liceele „George Enescu” și „Dimitrie Gusti”. De asemenea, au fost reparate gardurile școlare pentru a asigura protecția elevilor și au fost înlocuite indicatoarele rutiere deteriorate.

Tot în acest context, Nicușor Dan a anunțat implementarea unei noi benzi unice pentru transportul public pe bulevardul Magheru, cu scopul de a fluidiza traficul. Până la sfârșitul anului sunt planificate și alte trasee rapide pentru a îmbunătăți mobilitatea urbană. Aceste măsuri fac parte dintr-o strategie mai amplă de optimizare a transportului public în Capitală, în contextul reluării activităților școlare.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice