Nicușor Dan, acuzat că lucrează „discriminator”. Comitetul pentru Situații de Urgență a dispus să fie respectată legea în cazul Planșeului Unirii

0
Publicat:

După ce prefectul Bucureştiului a convocat  Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, acesta a „dispus” primarului general Nicuşor Dan să emită în regim de urgenţă documentele necesare pentru Planşeul Unirii.

Aşa arată Planşeul Unirii în momentul de faţă. Foto arhivă

Miercuri, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a analizat astăzi starea de uzură în care se află în acest moment Planșeul Unirii şi a decis în unanimitate ca, în scopul urgentării lucrărilor de intervenție și a eliminării oricărui potențial risc, să dispună tuturor autorităților locale cu atribuții în domeniu „aplicarea prevederilor art. 7 alin. 1, indice 6, din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv emiterea autorizaţiei de construire, în regim de urgenţă, în termen de până la 7 zile lucrătoare, conform expertizei și a notelor tehnice întocmite de expertul tehnic”.

Prefectul Capitalei, Mugur-Mihai Toader, spune că împreună cu experţii în domeniu a mers personal pentru a inspecta modul în care se prezintă construcţia, şi a ajuns la concluzia că aceassta pune în pericol siguranţa publică.

„Urgența în această situație nu poate fi pusă sub semnul întrebării! Eu, personal, mă bucur că Sectorul 4 și-a asumat refacerea Planșeului Unirii, despre care experții ne arată faptul că ar putea pune în pericol siguranța publică. Prin urmare, atât eu, cât și colegii din Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, am cerut intervenția din partea tuturor autorităților locale ale Capitalei ce au atribuții în acest domeniu, al autorizătii lucrărilor de construire, pentru că nu există niciun motiv pentru care lucrările să nu fie autorizate în regim de urgență”, a declarat prefectul, la finalul ședinței anterior menționate.

Nicuşor Dan, acuzat că acţionează „discriminator”

Potrivit comunicatului emis de Primăria Sectorului 4, edilul Daniel Băluță a oferit informații suplimentare referitoare la obținerea autorizației de construire pentru refacerea Planșeului Unirii, ce urmează a fi eliberată de către Primăria Municipiului București și pentru care Sectorului 4 îi mai lipsesc, în momentul de față, 3 avize. Toate aceste documente trebuie emise de către instituții aflate în subordinea Primăriei Generale.

„Sunt 3 avize care ne lipsesc. Unul de la ALPAB, ai cărei reprezentanți ne-au comunicat faptul că eliberarea avizului nu este de competența lor și ne-au îndrumat către cabinetul Primarului General, adică fix către instituția care ne solicitase avizul ALPAB. Fără acest aviz, pe care în mod evident nu-l putem obține, nu se poate elibera nici avizul Direcției de Mediu a Primăriei Capitalei. Mai mult, ne lipsește și avizul Comisiei Tehnice de Circulație, instituție aflată, de asemenea, în subordinea Primărei Municipiului București. Reprezentanții acestei comisii și-au motivat imposibilitatea eliberării avizului prin faptul că au rămas, în momentul de față, fără regulament de funcționare, lucru care înseamnă, de fapt, o desființare a acestei comisii”, a spus primarul Sectorului 4.

Cât privește informațiile apărute public și atribuite primarului general al Capitalei, conform cărora nu se justifică eliberarea unei autorizații de construire în regim de urgență pentru refacerea Planșeului Unirii, aflat în starea tehnică 4 din 5 posibile, nesatisfăcător, Daniel Băluță a evidențiat o situație discriminatorie în modul de lucru al Primăriei Generale, invocând similaritatea identificată în cazul Podului Grant.

„De ce Podul Grant era pericol public în gradul IV, și planșeul, aflat în stadiul V pe anumite porțiuni, nu este? Mie, personal, nu mi se pare rațional. Ocupăm poziții publice, avem responsabilități, nu putem pune problema în felul în care o face primarul general. Dacă nici munca specialiștilor nu contează, ce mai contează? Contează să facem doar ce vrem noi sau contează să facem ce trebuie?”, a întrebat, retoric, primarul Sectorului 4.

Vă reamintim că primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a solicitat autorizarea în regim de urgență a șantierului, dar primarul general Nicușor Dan a respins cererea, declarând în cursul zilei de miercuri că nu există o stare de urgență și că lucrările trebuie să obțină toate avizele regulamentar.

O autorizare de urgență ar permite obținerea rapidă a avizelor, în timp ce o autorizație normală se eliberează în 30-60 de zile, având nevoie de aprobările instituțiilor de specialitate, inclusiv Metrorex și ALPAB.