Naivi sau optimiști? Cei mai mulţi români cred că economia merge mai rău în acest an, dar au așteptări ridicate pentru 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape trei sferturi din populaţie consideră că economia merge mai rău decât acum un an, dar aşteptările legate de îmbunătăţirea situaţiei în 2013 sunt ridicate. Românii sunt printre cei mai optimişti europeni, alături de nemţi şi britanici, potrivit GfK.

Anul acesta se anticipează că Produsul Intern Brut (PIB) al României va creşte cu 0,5 procente, se arată într-un comunicat GfK România. Şomajul este scăzut, sub cinci procente, iar economia şi moneda trebuie să se stabilizeze treptat, mai precizează studiul. 

"România este a doua cea mai săracă ţară din UE. În perioada verii, preşedintele şi primul ministru s-au luptat pentru putere. Această luptă a culminat cu un referendum organizat pentru demiterea preşedintelui, invalidat din cauza numărului mic de votanţi. Aceste evenimente au afectat în mod clar starea de spirit a populaţiei", au concluzionat cei de la GfK.

Încrederea în politicieni, în continuă scădere

Totodată, studiul mai spune că "gradul mic de încredere în elita politică deja existent a scăzut din nou. Încrederea că politicienii vor stabiliza economia României şi o vor dirija spre creştere pe termen lung a scăzut. În general, 73% din populaţie consideră că situaţia economică este mai rea decât acum un an".

Situaţia economică generală din majoritatea ţărilor europene nu s-a deteriorat cu adevărat în lunile de vară, dar nici nu a înregistrat vreo îmbunătăţire propriu-zisă, iar consumatorii se aşteaptă în continuare ca puterea economică să scadă şi mai mult, notează analiştii.

Şomajul a crescut în aproape toate ţările, iar guvernele continuă să încerce să îşi aducă deficitele de stat sub control prin măsuri stricte de austeritate, inclusiv prin mărirea impozitelor. În statele aflate în centrul crizei, aceasta determină, într-o măsură tot mai mare, populaţia să organizeze proteste. Mulţi consumatori nu pot face faţă altor reduceri, şi nu sunt de acord să împartă povara măsurilor luate de guvernele lor fără certitudinea că acestea le vor ameliora situaţia, potrivit sursei citate.

Cei mai pesimiști sunt italienii, spaniolii și grecii

În contextul perspectivelor economice tot mai sumbre, aşteptările consumatorilor europeni privind veniturile au scăzut în mod considerabil în aproape toate ţările, iar măsurile de austeritate şi măririle de impozite impuse de guverne sunt subiecte la ordinea zilei în întreaga Europă.

Cele mai mici speranţe în ceea ce priveşte creşterea veniturilor au fost exprimate de consumatorii din Italia, Spania şi Grecia, la polul opus situându-se cei din Germania, Austria şi România, se arată în comunicat.

Pe de altă parte, ca urmare a scăderii aşteptărilor privind starea economiei şi veniturile, în multe ţări dorinţa de cumpărare a scăzut în mod perceptibil, singurele excepţii fiind Germania, Bulgaria şi Polonia. Cei mai dornici să consume rămân în continuare germanii, austriecii şi bulgarii.

Mai multe pentru tine:
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente