Mircea Diaconu nu mai poate fi ministru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ICCJ a menţinut decizia dată de Agenţia Naţională de Integritate conform căreia Mircea Diaconu, actualul ministru al culturii, a fost declarat incompatibil pentru funcţia pe care o deţine. 

Acesta este acuzat de incompatibilitate de ANI dupa ce, vreme de trei ani, a fost si senator si director al Teatrului Nottara.  Astăzi, după al patrulea termen de proces, ICCJ Decizia dată astăzi este definitivă şi irevocabilă. Actorul va fi obligat să nu mai deţină nici o funcţie publică în următorii trei ani. Asta înseamnă că, Diaconu va trebui să renunţe şi la funcţia de ministru dar şi la cea de director al teatrului. El va fi înlocuit de asemenea şi din Senat.

DIaconu mai  este urmărit penal pentru încă patru infracţiuni de conflict de interese, vizând modul în care, din postura de director al Teatrului Nottara, şi-a angajat soţia, pe actriţa Diana Lupescu Diaconu, pe un post de regizor artistic al aceluiaşi teatru şi apoi, i-a atribuit acesteia mai multe contracte.

Mircea Diaconu este al treilea ministru din Cabinetul Ponta care trebuie să demisioneze în urma unor astfel de scandaluri

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor