Mina de aur din ograda Academiei Române: Clădiri de patrimoniu de milioane de euro, neexploatate din nepăsare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Academia Română are în patrimoniu mai multe imobile cu o valoare istorică şi arhitecturală enormă dar, în ciuda acestui fapt, nu reuşeşte să scoată bani de pe urma lor. Clădirile care au ajuns în propietatea instituţiei de-a lungul vremii prin donaţie, de la mai mulţi membri, fie stau goale, fie sunt inchiriate pe sume infime, sau fac obiectul unui litigiu, iar Academia nu poate interveni cu reparaţii asupra lor.

Mai mulţi membri ai Academiei Române obişnuiau să doneze instituţiei, prin testament, o parte din avere sau chiar averea întreagă (în perioada 1860-1948). Astfel, în cei 88 de ani de activitate, prin donaţiile oferite de 200 de donatori, instituţia a acumulat o avere impresionantă, formată din imobile de patrimoniu, zeci de mii hectare de pământ, păduri, manuscrise sau obiecte de artă, notează România Liberă.

În perioada comunismului, imobilele au fost preluate de regim şi date în folosinţă unor instituţii ale statului. După revoluţie, Academia şi-a îndreptat atenţia spre potenţiala mină de aur şi a început să îşi revendice bunurile .

Instituţia deţine în portofoliu o avere considerabilă, însă nu reuşeşte să scoată şi potenţialul profit de pe urma ei. Deşi mare parte din aceste case şi apartamente sunt situate în zone centrale şi ultracentrale ale Capitalei,  precum fostul sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii - care acum stă gol, sau Casa Oamenilor de Ştiinţă (fosta Casă Assan), imobil care se află în litigiu de mai multă vreme.

„Mai urmează să câştigăm procesul pentru casele donate de Eliza Brătianu, un ansamblu superb, care are nevoie urgentă de reparaţii. Nu ştiu de unde vom găsi fonduri pentru reabilitarea acestuia", a precizat administratorul patrimoniului, academicianul Ion Păun Otiman.

Acesta a adăugat şi că instituţia încasează doar „în jur de 5-6 milioane de lei pe an, dar nu din chiriile sociale ci numai de pe urma pământurilor. Academia nu are mulţi bani, cum crede foarte multă lume"

Un alt imobil impresionant deţinut de Academie este Casa Assan, una dintre cele mai importante şi frumoase case de patrimoniu din Bucureşti. Imobilul a aparţinut marelui  industriaş Assan, propietarul morii cu acelaşi nume din zona Lizeanu. După moartea proprietarului, casa a ajuns în proprietatea statului iar, după '90, a intrat în administraţia Academiei Române. De atunci, casa este folosită pentru sesiuni ştiinţifice, activităţi culturale ori lansări de carte, însă se deteriorează încet, căci nu poate fi reparata, reprezentând obiectul unui litigiu. Din cauza litigiului, de opt ani de zile Academia nu a avut voie să intervină cu reparaţii aupra ei, nici măcar a acoperişului, care, din cauza iernilor grele, a cedat şi au avut loc infiltraţii.

În present, Academia Română se judecă pentru acest imobil cu două persoane care susţin că au cumpărat drepturile succesorale ale moştenitorilor lui Assan.  

Pentru bucureşteni, a devenit cunoscută şi pentru restaurantul cu servicii modeste din interiorul ei, gestionat tot de Academie. Deşi acad. Otiman susţine că restaurantul este unul cu circuit închis, în care iau masa numai academicienii şi cadrele universitare, acesta a fost închiriat pentru nunţi şi botezuri şi de bucureşteni obişnuiţi.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”