Mii de pelerini au participat la procesiunea de Florii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste cinci mii de credincioşi au participat, aseară, la tradiţionalul pelerinaj de Florii organizat în Capitală, eveniment care marchează intrarea lui Isus în Ierusalim.

Coloana, în frunte cu un sobor de preoţi, a pornit de la Mănăstirea Radu Vodă în jurul orei 16.00, după ce a avut loc Slujba Vecerniei. Pelerinajul a continuat pe bulevardul Mărăşeşti, str. Şerban Vodă, Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou, str. Ienăchiţă Văcărescu, str. Sfânta Ecaterina, Paraclisul Universitar Sfânta Ecaterina şi Catedrala Patriarhală. Procesiunea s-a încheiat la ora 18.00 , când credincioşii au ajuns la Patriarhie.

Iaşi: Sute de credincioşi pe străzi la Pelerinajul Floriilor (FOTO)

Foto: Lucian Muntean

“Vin din anul 2008 la această sărbătoare. De câte ori plec de aici îmi simt sufletul mai curat şi am gânduri mai bune”, ne-a spus Maricica Spiridon, o pensionară care a participat la eveniment.

Foto: Lucian Muntean


Sărbătoarea florilor

Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române (BOR) spun Floriile reprezintă una din cele mai mari sărbători creştine. “În duminica Floriilor trebuie să ne aducem aminte de felul în care a intrat Isus în Ierusalim, a fost întâmpinat cu bucurie şi cu flori de aceea trebuie să fie o sărbătoare a bucuriei şi a florilor”, ne-a spus părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române. 

Foto: Lucian Muntean

Astăzi, Duminica Floriilor, ziua credincioşilor va începe cu slujba de florii de la ora 9.00. Tot astăzi este dezlegare la peşte, aliment care nu s-a aflat pe mesele credincioşilor în ultimele săptămâni, în perioada Postului Mare.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”