Metoda prin care o vânzătoare a furat 30.000 de euro în doar câteva luni. De ce a primit închisoare cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prejudiciul produs de femeie: aproape 160.000 de lei, echivalentul a peste 30.000 de euro FOTO Pixabay

Judecătoria Lehliu-Gară a pronunţat în 15 aprilie 2022 o primă sentinţă într-un dosar de delapidare în care a fost trimisă în judecată o vânzătoare, angajată într-un magazin dintr-un lanţ de magazine care vinde produse agricole.

Aproape 160.000 de lei. Atât a furat o angajată a unui magazin de produse agricole între 1 ianuarie şi 30 iunie 2018. Potrivit rechizitoriului, femeie, angajată ca lucrător comercial avea, printre atribuţii, depunerea încasărilor în contul bancar al firmei şi depunerea actelor de depunere la dosarul cu actele firmei din magazin.

În momentul în care au realizat inventarul pentru perioada 1 ianuarie 2018 – 30 iunie 2018, reprezentanţii companiei au descoperit un minus în gestiune de 159.000 de lei. Potrivit rechizitoriului, femeia nu a recunoscut fapta nici în faţa angajatorului, nici cu ocazia anchetei, susţinând că „nu şi-a însuşit aceşti bani şi nu cunoaşte cum s-ar fi putut produce acest prejudiciu”

După ce a fost trimisă în judecată, vânzătoarea a recunoscut fapta, cerând să fie judecată în procedură simplificată pentru a beneficia de o reducere a pedepsei. În urma procesului, Judecătoria Lehliu-Gară a condamnat-o pe femeie la doi ani de închisoare cu suspendare pentru delapidare în formă continuată.

„Instanţa va reţine valoarea substanţială a prejudiciului produs prin infracţiune, rămas integral nerecuperat, împrejurările şi modul de comitere al infracţiunii (profitând de încrederea acordată de administratorul părţii civile, care a împuternicit-o pe inculpată să depună sumele rezultate din încasări în contul bancar al părţii civile)”, se arată în sentinţă.

Judecătorul a avut în vedere şi situaţia personală a femeii, care are un copil cu deficienţe de vedere. „Instanţa va avea in vedere situaţia personală şi familială a inculpatei, care are doi copii în întreţinere, unul minor, iar altul major, dar cu deficienţe de vedere, are studii profesionale, iar în prezent desfăşoară activităţi remunerate în calitate de lucrător depozit”, se mai arată în sentinţă, care nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Judecătoria Lehliu-Gară a obligat-o pe femeia condamnată pentru delapidare să îi plătească firmei păgubite prejudicial în valoare de 159.253 lei.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Fostul manager al unui cinematograf din Bucureşti, obligat să restituie zeci de mii de euro primiţi pentru ore suplimentare

Un român s-a trezit cu două milioane de lei în cont şi a refuzat să returneze banii, cumpărând BMW-uri de lux

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online