Memorialul Dâmboviţa, în Parcul Operei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcul Operei, prin care cu mulţi ani în urmă trecea râul Dîmboviţa, a fost reamenajat de Primăria Sectorului 1 într-o manieră inedită, care marchează vechiul curs al apei.

Astfel, vechiul curs al râului a fost marcat printr-un culoar pietonal, mărginit de o boltă de aluni, de-a lungul acestui traseu fiind montat mobilier urban unicat în ţară. De asemenea, culoarul a fost marcat de un panou pe care scrie legenda populară a Dâmboviţei. Proiectul se numeşte "Memorialul Dâmboviţa".

Totodată, aleile parcului au fost refăcute, vegetația a fost salvată și reamenajată peisagistic şi au fost amplasate bănci.

Tot în parcul de 3,5 hectare, a mai fost amenajată o fântână arteziană, în apropierea aleii pietonale. O atmosferă plăcută de liniște este dată de umbra deasă pe care o fac copacii seculari, printre puținii care au supraviețuit în București din perioada de înflorire a Micului Paris. În curând, Parcul Operei va fi pus în valoare și prin alte panouri de informare istorică și culturală, dar și prin locuri pentru sculpturi.

Primăria Sectorului 1 a mai amplasat în parc aparate de joacă pentru copii și aparate de fitness pentru adulți, unde vizitatorii pot face exerciții fizice în aer liber, gratuit, pe baza conceptului de grădină “în mișcare”. În plus, de-a lungul culoarului pietonal a fost montat mobilier urban cu un design deosebit, constând în 100 de bănci și 50 de coșuri de gunoi. Totodată, a mai fost amenajată o pădure grădinărită cu peste 200 de arbori și aproape 800 de arbuști, au fost reamenajate căile de acces pentru promenadă și a fost plantată vegetație nouă constând în flori și papură sălbatică.

Parcul Operei este ultimul parc reamenajat în totalitate și redat agrementului de către Primăria Sectorului 1. Până în prezent, au fost reamenajate toate cele 17 parcuri aflate în administrarea instituţiei.

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?