Mașina solistului de la Bere Gratis a fost incendiată intenționat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat care susține că solistul ar  avea o datorie la el s-a predat polițiștilor care îl cercetează pentru distrugere. Acesta a recunoscut că a fost cel care a dat foc maşinii. Fapta a fost sesizată de o persoană din Sectorul 1 care a văzut maşina cuprinsă de flăcări în această dimineaţă.

Maşina solistului formaţiei Bere Gratis, Mihai Georgescu, a fost incendiată, în această dimineață, pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei.

Un bărbat a sunat la 112 în jurul orei 6.20, pentru a anunţa că o maşină a fost incendiată în faţa blocului său, pe o stradă din sectorul 1, a declarat,  purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, citat de Mediafax.

Mai multe persoane au încercat să stingă incendiul, însă nu au reuşit, astfel că au chemat pompierii.

La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti şi poliţişti de la Secţia 5.

Potrivit reprezentanţilor ISU, incendiul ar fi fost provocat cu intenţie, fiind posibil ca răufăcătorii să fi turnat şi benzină pe autoturismul care aparține solistului de la Bere Gratis.

În acelaşi timp, un bărbat a mers la un post de televiziune şi a revendicat fapta, motivând o datorie mai veche pe care cântărețul ar fi avut-o la el, potrivit sursei citate.

Bărbatul a fost ridicat de poliţişti şi este audiat la Secţia 5, fiind cercetat pentru distrugere.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete