Masaj şi ceaiuri indiene la AFI Palace Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi şi mâine la etajul 1 al mall-ului se desfăşoară un târg cu produse aduse din India, de la ceaiuri până la bijuterii, oraganizatorii oferindu-se să facă şi masaj în stil indian pentru numai 20 de lei.

Amatorii vor găsi la târg săpunuri cu santal şi busuioc sfânt la preţul de 10 lei, cosmetice şi şampoane, toate importate din India. Multe standuri conţin suplimente nutritive făcute din produse 100% indiene şi care au preţuri cuprinse între 9 şi 50 de lei.

„Produsele tratează afecţiuni ale inimii, ficatului, rinichilor, problemele de potenţă, infecţiile urinare”, povestea azi-dimineaţă unul dintre expozanţi. Efect terapeutic are şi masajul.

„Masajul Ayurvedic atinge aumite puncte speciale care, odată stimulate ajută la circulaţia sângelui dar pot rezolva şi probleme la coloană sau alte afecţiuni”, a declarat Doru Moraru, unul dintre importatorii de produse idiene.

Parada modei şi dans

Iubitorii de ceaiuri pot găsi la târg licori preparate din plante din Assam şi Darjeeling, acolo unde se găsesc cele mai mari plantaţii de ceai. Ceaiul negru indian dar şi cel amestecat cu ciocolată şi chimbir au preţuri între 10 şi 14 lei suta de grame, cel mai scump, la 200 de lei fiind ceaiul indian ce Concorde, producţie 2008, cosiderat uul dintre ceaiurile speciale.

De la târg nu lipsesc nici bijuteriile ispirate din tradiţia indiană. Daciana, absolventă de arhitectură a venit cu o colecţie de coliere, brăţări şi cercei cu pietre semipreţioase cu preţuri care variază de la 25 la 260 de lei.

În această după-amiază de la ora 16.00 târgul indian se va deschide cu o prezentare de modă cu fete îmbrăcate în sari-uri, îmbrăcăminte tradiţională, dar şi cu dansuri specifice.



Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete