Malurile Dâmboviţei, spaţii de promenadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De-a lungul râului care străbate Capitala vor fi puse bănci, iar spaţiul verde va fi amenajat cu gazon, arbori şi arbuşti. Lucrarile încep de astăzi şi vor dura un an.



Malurile Dâmboviţei vor fi transformate într-o zonă pentru promenadă şi recreere, printr-un proiect derulat de Apa Nova care, potrivit companiei, va fi pus în practică de astăzi.

Proiectul va fi realizat odată cu lucrările pentru curăţarea casetei de ape uzate de sub Dâmboviţa, care au început la sfârşitul lunii mai.

Lucrările pentru reamenajarea malurilor râului vor fi realizate pe un prim tronson cuprins între Ciurel şi Eroilor unde curăţarea casetei a fost finalizată.

„În cadrul lucrărilor efectuate la colectorul casetat pentru creşterea capacităţii de tranzitare a apelor menajere şi pluviale, vor fi şi lucrări care presupun spargerea malurilor Dâmboviţei, degradări ale împrejurimlor etc. În plus, pentru a nu exista diverse tipuri de amenajări, noi şi vechi, s-a considerat mecesară o abordare unitară, în vederea redării stării iniţiale a malurilor”, a declarat Epsică Chiru, purtătorul de cuvânt al companiei.

Investiţia vizează amenajrea peisagistică a zonei adiacente râului pe o lungime de zece kilometri. Este vorba despre jardiniera dintre trotuar şi albia râului, precum şi despre pasarelele şi podurile existente pe cursul acesteia, între podurile Ciurel şi Mihai Bravu.

Proiectul prevede amenajarea spaţiului verde de pe tronsonul vizat cu gazon, arbori şi arbuşti, precum şi înlocuirea gardului şi montarea de bănci, jardiniere şi coşuri de gunoi. Pe poduri şi pasarele vor fi montate jardiniere cu plante. Amenajări vor fi făcute şi în zona Bibliotecii Naţionale.

Plante autohtone şi materiale ecologice

Spaţiile verzi care vor fi amenajate au o suprafaţă de aproape 1,9 hectare.

Pentru amenajări vor fi utilizate materiale ecologice: lemn, piatră etc. De asemenea, aleile vor fi realizate cu nisip stabilizat, un material local, permeabil, nepoluant. Terenul va fi echipat cu un sistem de irigaţii semiautomat.

În total, vor fi montate 192 de băncuţe de lemn, 245 de coşuri de gunoi, 550 de jardiniere şi zece bănci cu jardiniere. Lucrările vor dura un an.

Valoarea proiectului nu a fost dezvăluită, dar la lansarea licitaţiei, cifra estimativă vehiculată a fost de 20 de milioane de lei, fără TVA.



Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie