Lupta pe clienţi se dă cu pistoale: aeroporturile, cea mai bună „pistă“ de jecmăneală. Tu ai fost ţepuit de taximetrişti?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii taximetrişti cer clienţilor să plătească de două ori mai mult decât ar trebui pentru o cursă normală. Dacă ai trecut printr-o astfel de situaţie, povesteşte-ne la comentariile articolului sau trimite-ne mail pe bucuresti@adevarul.ro.

Taximetriştii „piraţi“ au intrat aseară pe Aeroportul Otopeni şi au pornit un scandal cu cei autorizaţi. Aceştia obişnuiesc să păcălească clienţii cerând-ule să plătească mai mult decât ar costa dacă ar porni aparatul de taxare.

Conflictul a luat naştere când un taximetrist „pirat“ i-a furat clienţii unuia cu autorizaţie. Iniţial, în jurul orei 21.00, cearta s-a rezumat la agresiuni verbale, însă, la ora 23.00, „piraţii“ s-au întors la aeroport pentru a se răzbuna.

Conflictul a degenerat la împuşcături, iar unul dintre taximetrişti a fost rănit la braţ.

Însă, acest caz nu-i afectează doar pe cei implicaţi, ci şi pe noi, cei care călătorim cu taxiul.  În Bucureşti, unii taximetrişti păcălesc în fiecare zi zeci de clienţi, cărora le cer să plătească de două ori mai scump suma pe care ar plăti-o la o cursă normală.

Tu ai fost păcălit de taximetrişti? Spune povestea ta aici! 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham