Lucrările la metroul din Drumul Taberei vor fi gata în primul trimestru al anului viitor. Când vom circula efectiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la Magistrala 5 de metrou vor fi finalizate în primul trimestru din 2019, însă va mai dura ceva până vom circula efectiv pe această rută, a declarat, luni, Dumitru Şodolescu, directorul general al Metrorex.

„Sistemul de automatizare este cel care condiţionează darea în exploatare a Magistralei 5. Pe de altă parte, nu trebuie să ne ascundem, lucrările se desfăşoară într-un ritm mai lent decât cel care ar trebui din cauza problemelor financiare pe care Astaldi le are, la nivel de grup. Cu toate acestea, în primul trimestru al anului viitor lucrările vor fi complet finalizate. Vor rămâne cel puţin două lucrări nefinalizate până la sfârşitul anului, respectiv legătura între Eroilor 1 şi Eroilor 2, şi legătura de la staţia Drumul Taberei cu tramvaiul 41. Tot în primul trimestru al anului viitor va fi finalizată şi la suprafaţă, toată zona. Poate finisajele să mai întârzie o lună, dar nu mai mult de atât”, a subliniat Şodolescu, potrivit Agerpres.

Întrebat când va circula efectiv primul tren pe Magistrala 5 de metrou, şeful Metrorex a menţionat că în maximum 10 luni de la data când instanţa va da o sentinţă definitivă în procesul ce există pe rol cu societatea.

„Eu vă spun că în nouă luni de zile de la data când instanţa de judecată va da sentinţa definitivă vom semna contractul, după care urmează procedura de recepţie, de punere în funcţiune. Deci, haideţi să zicem 10 luni de zile. Nu avem nicio datorie contractuală faţă de Astaldi, nici pentru infrastructură, nici pentru finisaje. Avem datoria stabilită de instanţa de judecată, dar aşa cum am mai spus-o, un antreprenor, o asociere s-a gândit să finalizeze o investiţie sperând că poate instanţa îi va da nişte despăgubiri”, a spus Dumitru Şodolescu.

Primul tronson al Magistralei 5 de metrou va avea o lungime de 6,871 kilometri, un depou şi zece staţii: Eroilor, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu (Drumul Taberei 34), Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiţei, Brâncuşi şi Râul Doamnei.

Valoarea lucrărilor pe secţiunea Râul Doamnei - Eroilor (PS Operă) este estimată la circa 3,12 miliarde de lei cu TVA. Constructorul tronsonului Eroilor-Drumul Taberei este consorţiul format din Astaldi (Italia), FCC (Spania), Delta ACM şi AB Construct (România).

Proiectul Magistralei 5 este finanţat din fonduri nerambursabile în cadrul programului Operaţional Sectorial - Transport 2007 - 2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 - 2020. Magistrala 5 are trei secţiuni: Eroilor - Drumul Taberei, Eroilor - Iancului, respectiv Iancului - Pantelimon.

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie