Lucrările de consolidare a planșeului Unirii încep săptămâna viitoare. Primarul Sectorului 4 dă „cea mai importantă şi complicată veste”

0
Publicat:

Lucrările de consolidare a planșeului Unirii vor începe marți, 10 iunie 2025, iar traficul rutier din centrul Bucureștiului va fi parțial restricționat timp de șase luni. Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a dat asigurări că traficul nu va fi paralizat și că autoritățile au pregătit rute ocolitoare pentru a reduce disconfortul șoferilor.

Băluță a dat asigurări că traficul nu va fi paralizat. FOTO: Primăria Sectorului 4

„Nu va fi o nebunie în trafic, am publicat rutele alternative. De luni, vom începe pe toate posturile de televiziune o campanie de promovare a rutelor alternative. Pe zona cu Tribunalul, acolo va fi închisă circulația aproximativ 6 luni. Am publicat toate rutele ocolitoare, astfel încât disconfortul resimțit de oameni să fie minimal”, a declarat edilul, într-o intervenție la Digi24.

Singura zonă unde traficul va fi complet interzis este Splaiul Independenței, în dreptul Tribunalului. „Prin pasajul Unirii se va circula fără probleme, în zona fântânilor de la Unirii la fel, singura zonă care va avea circulație deviată, oprită pe Splaiul Independenței și în rest deviată pe străzile adiacente, este Splaiul Independenței, zona Tribunalului, aici va fi partea cea mai dificilă”, a precizat Băluță.

Totodată, vor fi executate și lucrări pentru a uni șinele de tramvai de la Biserica Sfânta Vineri cu cele care urcă spre Dealul Mitropoliei, în cadrul unui proiect mai amplu de modernizare a infrastructurii de transport din centrul Capitalei.

Lucrările vor fi împărțite în patru etape

Potrivit edilului Sectorului 4, lucrările vor fi organizate în patru etape:

Zona 1: în fața Hanului lui Manuc

Zona 2: parcul din fața magazinului Unirea

Zona 3: zona fântânilor

Zona 4: dinspre Pasajul Unirii

Lucrările vor debuta în zonele 1 și 2, cu organizarea de șantier și utilaje, urmând ca imediat după începerea vacanței de vară să se treacă și la etapa 2, în fața Hanului lui Manuc, a afirmat edilul.

Pentru a fluidiza traficul, se va construi un drum provizoriu cu trei benzi și trotuar, destinat șoferilor care vin dinspre Bulevardele Corneliu Coposu, Magheru și Brătianu, în direcția Patriarhiei.

„Cea mai importantă şi complicată veste pentru noi toţi este aceea că Splaiul independenţei se va închide între Piaţa Naţiunilor Unite şi Piaţa Unirii. Autobuzele STB vor circula deviat pe traseele menţionate mai sus”, a precizat primarul Daniel Băluță.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție