Lucrările continuă la construcţia ilegală din Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările continuă la construcţia ilegală din Cotroceni care aparţine, printre alţii, lui Valeriu Stoica, cu toate că atât Tribunalul din Bucureşti, cât şi Inspectoratul de Stat în Construcţii au dispus oprirea lucrărilor.

Potrivit Asociaţiei “Salvaţi Bucureştiul”, atât constructorul, cât şi beneficiarii lucrării comit o faptă penală.

Un executor judecătoresc s-a prezentat pe şantier miercuri, la ora 12.30 şi a comunicat constructorului certificatul de grefă cu dispoziţia Tribunalului de oprire a lucrărilor. Lucrările au fost oprite până la ora 18.00, când au fost reluate, după cum arată Asociaţia Salvaţi Bucureştiul într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii asociaţiei şi ai vecinilor afectaţi au solicitat joi dimineaţă direct Inspectoratului de Stat în Construcţii să dispună oprirea lucrărilor. “Un inspector din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii s-a deplasat pe şantier în dimineaţa zilei de vineri 16 martie şi a dispus oprirea lucrărilor. Lucrările au fost oprite până în după-amiaza zilei de vineri, când au fost reluate. S-a lucrat sâmbătă 17 martie şi duminică 18 martie până la ora prezentului comunicat”, se spune în text.

Conform asociaţiei, continuarea lucrărilor constituie faptă penală atât din partea constructorului, cât şi din partea beneficiarilor autorizaţiei deoarece nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti constituie infracţiune, potrivit Codului Penal. Totodată, continuarea lucrărilor după ce Inspectoratul de Stat în Construcţii a dispus oprirea lor constituie infracţiune, conform Legii construcţiilor. În plus, lucrările de construire într-o zonă protejată fără autorizaţie sau cu autorizaţia suspendată constituie infracţiune, conform Legii construcţiilor.

Plângere penală

Asociaţia Salvaţi Bucureştiul va depune în perioada următoare o plângere penală împotriva constructorului şi a tuturor beneficiarilor autorizaţiei, pentru continuarea lucrărilor.

Asociaţia mai arată că autorizaţia de construire nu respectă PUZ-ul pentru acel teren aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Astfel, autorizaţia prevede o înălţime maximă de Parter + 6 etaje în loc de Parter + 4 etaje, cum prevede PUZ-ul. Totodată, autorizaţia prevede o ocupare a solului de 90% faţă de 70% cât prevede PUZ-ul.

În ceea ce priveşte suspendarea autorizaţiei, asociaţia precizează că introducerea recursului nu are niciun effect asupra acesteia. “Potrivit articolului 14 alin. (4) din Legea 554/2004, introducerea recursului nu suspendă suspendarea autorizaţiei, suspendarea operând din momentul pronunţării hotărârii de către Tribunal până în momentul judecării recursului de către Curtea de Apel. Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare. În cazul în care Curtea de Apel Bucureşti respinge recursul, suspendarea autorizaţiei se prelungeşte până la judecarea de către Tribunalul Bucureşti a cererii de anulare a autorizaţiei. În cazul în care Curtea de Apel Bucureşti admite recursul, lucrările de construire pot fi reluate”, se mai spune în comunicat.


Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată