Lucările din Parcul Drumul Taberei au ajuns pe ultima sută de metri. După inaugurare parcul va fi ultramodern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările din Parcul Drumul Taberei din sectorul 6 al Capitalei au ajuns pe ultima sută de metri, deşi pe panourile amplasate la intrarea în ţantier se specifica faptul că acestea ar fi trebuit să fie gata la începutul lunii august. Imedia după inaugarea parcului, bucureştenii se vor putea bucura de o zonă ultramodernă.

Parcul Drumul Taberei din sectorul 6 al Capitalei s-a aflat luni bune în lucrări de modernizare şi reamenajare, în timp ce bucureştenii care locuiesc în zonă se plângeau că trec printr-un adevărat coşmar din pricina faptului că lucrările păreau să nu se mai încheie.

„În primul rând ne-au închis parcul, au scos iarba din el şi au pus ei alt gazon. În al doilea rând, au tăiat mai mulţi pomi de aici şi au plantat unii mici. Se lucrează de mult timp şi unele zonele au fost terminate. Nu pricep de ce nu le deschid pe acelea“, spunea supărat un bărbat care locuieşte de zeci de ani într-un bloc din apropierea parcului.

Acum însă, lucrările din parc au ajuns pe ultima sută de metri şi, cel mai probabil, parcul va fi inaugurat în următoarele săptămâni.

Cum va arăta Parcul Drumul Taberei după inaugurare?

Locurile de joacă pentru copii au  fost finalizate, anunţă reprezentanţii Primăriei Sectorului 6. Spaţiile de recreere destinate celor mici nu se limitează la obişnuitele leagăne şi balansoare, ci presupun şi ansambluri de joacă de tipul căsuţelor, turnurilor, labirinturilor, care au un rol important în dezvoltarea abilităţilor şi deprinderilor copiilor. În imediata vecinătate a locurilor de joacă vor putea fi găsite atât cişmele cu apă potabilă şi toalete ecologice, cât şi locuri de odihnă pentru însoţitorii celor mici. Locurile de joacă sunt împrejmuite cu gard din lemn finisat rotund.

În parc va exista şi o pasarelă care preia vizitatorul de pe aleea principală şi urcă cu o pantă de maxim 8% până la o înălţime de şase metri deasupra solului, oferind o imagine panoramică asupra parcului. Continuând pe traseul pasarelei, pietonul revine la nivelul solului şi este din nou preluat de aleea principala. Pasarela este metalică, iar pardoseala de uzură este din material compozit  lemn-plastic (WPC), montat cu spaţiu între elemente pentru scurgerea directă a apei provenite din precipitaţii.

Coşuri de gunoi cu patru compartimente

Zona rezervată concertelor este alcătuită din scena pentru spectacole şi evenimente şi este aproape finalizată. Scena este amplasată în perimetrul lacului existent prin tunarea unei plăci cu parapet din beton amprentat, ce se îmbracă în deck din lemn pentru exterior. Coşurile de gunoi cu finisaj în lemn vor avea o particularitate ce va fi în concordanţă cu protecţia şi îmbunătăţirea mediului înconjurator deoarece vor avea patru compartimente: pentru sticlă, plastic, hârtie şi biodegradabil.

Lucrările ar fi trebuit să fie gata până în luna august, însă munciorii au tot amânat termenele.Valoarea totală a proiectului este de 75.188.177,45 de lei, fonduri europene, iar lucrările de modernizare sunt executate de Asocierea formata din: S.C. PERGOLA GRADINI DECORATIVE S.R.L. - S.C. PROMS CONCEPT GROUP S.R.L. - S.C. CONSTRUCŢII ERBAŞU S.A. - S.C. HIDROCANAL SL - S.C. UTI TRAFFIC MANAGEMENT S.A. - S.C. E-FACTOR SOLUTIONS S.R.L. - S.C. METABET CF S.A.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Averile principalilor candidați la Primăria Capitalei. Care este cel mai bogat și cum a făcut banii
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Cercetătorii au rezolvat misterul fenomenului de primăvară de pe Marte: ce lasă urmele sinuoase
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali