Linia ferată care leagă Gara de Nord şi Otopeni va fi închisă pentru două zile

0
0
Publicat:

Linia ferată care leagă Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă va fi închisă pentru două zile, între 10 şi 11 octombrie, marţi şi miercuri, pentru o serie de revizii programate anterior.

FOTO: CFR Călători

După cum au transmis reprezentanţii CFR, cei care vor să meargă pe această rută vor fi preluaţi de STB, compania de transport public urmând să redeschidă linia 780 în intervalul orar 9:00 - 13:30, cu plecări de la Gara Basarab, respectiv AIHC, la un interval de succedare de 30 de minute: plecări de la Gara Basarab, între orele 9:00 - 12:30; plecări de la terminalul Aeroportul Internaţional Henri Coandă, între orele 10:00 - 13:30, potrivit Agerpres. 

Personalul feroviar de specialitate va efectua reviziile bianuale la electromecanismele de macaz şi la schimbătoarele de cale pe ruta Pajura - Mogoşoaia, conform reglementărilor feroviare, a anunţat, luni, Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. Potrivit unui comunicat de presă al operatorului feroviar, reviziile vor avea loc în zilele de 10 şi 11 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 13:00, şi vor consta în scoaterea de sub tensiune a liniei de contact şi închiderea temporară a circulaţiei trenurilor pe relaţia Bucureşti Nord - Pajura - Mogoşoaia - Aeroport, în segmentul orar amintit.

Astfel, în cele două zile de lucrări, legătura directă spre şi dinspre Aeroportul Internaţional Henri Coandă (AIHC) va fi asigurată de Societatea de Transport Bucureşti Ilfov, care redeschide linia 780 Gara Basarab - Aeroportul Internaţional Henri Coandă, pe care vor circula patru autobuze, în intervalul orar 9:00 - 13:30, cu plecări de la Gara Basarab, respectiv AIHC, la un interval de succedare de 30 de minute: plecări de la Gara Basarab, între orele 9:00 - 12:30; plecări de la terminalul Aeroportul Internaţional Henri Coandă, între orele 10:00 - 13:30.

„Menţionăm faptul că, în perioada desfăşurării lucrărilor feroviare, respectiv 10 - 11 octombrie 2023, CFR SA a solicitat celor doi operatori de transport feroviar de călători - CFR Călători şi Transferoviar Călători - anularea a 12 curse, dintre cele 72 prevăzute în orarul zilnic de circulaţie pe relaţia Bucureşti Nord - Aeroport International Henri Coandă Bucureşti T1, celelalte trenuri respectând programul de circulaţie stabilit în Mersul Trenurilor”, se arată în comunicat

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea