Limba chineză, învăţată gratuit de copiii din sectorul 2 printr-un proiect al Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 700 de elevi din sectorul 2 vor învăţa limba chineză gratuit. FOTO Arhiva Adevărul

Primăria Sectorului 2 va oferi elevilor din trei unităţi de învăţământ, anul acesta, posibilitatea învăţării limbii chineze, cu cadre specializate, în mod gratuit. Alţii 100 de elevi urmează deja asemenea cursuri, de anul trecut, în două centre sociale din sectorul 2.

Astfel, potrivit unui comunicat al administraţiei locale, de peste un an, circa 100 de elevi urmează cursurile de limba chineză în cadrul Complexului pentru Activităţi Recreative şi Educaţie „Sf. Pantelimon“ şi al Complexului de Servicii Socio-Educative pentru Elevi „Sfânta Maria“, ale Primăriei Sectorului 2.

Începând cu anul acesta, copiilor din centrele sociale li se vor alătura alţi 300 de elevi care învaţă la liceele „Mihail Sadoveanu“ şi Colegiul Economic „A.D. Xenopol“ şi  încă 300 de elevi de la Şcoala generală nr. 46.

Proiectul a fost posibil datorită relaţiilor de colaborare stabilite de-a lungul timpului de Primăria Sectorului 2 cu administraţiile locale chineze cum sunt primăriile oraşelor Yiwu, Linyi şi districtul Dongcheng din oraşul Beijing. La acestea se adaugă şi parteneriatul, de peste 10 ani, cu Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucureşti. Cursurile de limba chineză vor fi predate de profesori chinezi şi români.

Pe aceeaşi temă:

Povestea unui student român în China, care descoperă „Ţara Simbolurilor” învăţându-i limba

O universitate din China îşi va extinde programele de colaborare cu UBB

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate