Liber la reduceri în magazinele din Sectorul 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 40 de comercianţi din Sectorul 1 vor începe reducerile la haine şi încălţăminte FOTO Adevărul

Primăria Sectorului 1 anunţă că, până în prezent, 40 de comercianţi care îşi desfăşoară activitatea pe raza Sectorului intenţionează să aplice reduceri la produsele pe care le comercializează.

Până în prezent 40 comercianţi din această zonă administrativă au notificat Primăria Sectorului 1 că vor reduce preţurile la îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte produse nealimentare cu procente cuprinse între 10 şi 90%. Printre aceştia se regăsesc brand-uri renumite, cum ar fi: Desigual, Marks&Spencer, Pestos, Genco Trade, Parfois, Karen Miller etc.

Potrivit Ordonanţei de Guvern nr. 99/2000 cu modificările şi completările ulterioare, vânzările de soldare pot fi efectuate după o notificare prealabilă a Primăriei cu 15 zile înaintea datei de debut a reducerilor.

De asemenea, acelaşi act normativ precizează că “vânzarea de soldare este orice vânzare însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea ”soldare/soldări/solduri” şi care, printr-o reducere de preţuri, are ca efect vânzarea accelerată a stocului de mărfuri sezoniere dintr-o structură de vânzare cu amănuntul”.

Perioada de soldare este stabilită de lege între 15.01.2014 – 15.04.2014 pentru produsele de toamnă - iarnă. În acest interval de timp, comercianţii îşi pot stabili o durată maximă de 45 de zile în care pot comercializa produse la preţuri reduse.

Agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe raza Sectorului 1 pot depune notificările la Registratura Primăriei Sectorului 1 din Şos. Bucureşti-Ploieşti, nr. 9-13 sau pot trimite documentaţia prin poştă. Programul de lucru cu publicul este: luni, marţi, joi: 08.30 – 18.30; miercuri, vineri: 08.30 - 16.30.

Reducerile pot fi aplicate numai produselor nealimentare a căror desfacere are caracter sezonier (confecţii, marochinărie, tricotaje, încălţăminte, articole sportive etc.).

Formularele notificării vânzărilor de soldare sunt prevăzute în anexa 3 din norma metodologică de aplicare a O.G. 99/2000, cuprinsul acesteia constând în: datele comerciantului denumire, cod unic de înregistrare, sediul social), numele persoanei responsabile, perioada de soldare, denumirea şi cantitatea existentă a articolelor de soldat, precum şi lista cu denumirea, numărul şi data documentelor emise de furnizorii produselor respective.

Potrivit administraţiei locale, nerespectarea dispoziţiilor legale generale privind vânzările de soldare se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 10.000 lei.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort