Lecţii de dans. Cum să îţi trăieşti viaţa
0Zorba Grecul spunea că libertatea asta, cea pe care o aplaudăm noi acum şi o ţinem la rever ca pe o floare, nu e decât un laţ mai lung. Că oamenii se deosebesc între ei prin lungimea lanţului ce îi ţine prinşi de acelaşi par înfipt în mijlocul lumii şi al vremurilor.
După ce spunea, dansa. Nebun, frământa nisipul fierbinte al plajelor greceşti, într-o răbufnire de fericire, de parcă toţi dumnezeii i-ar fi garantat fericirea. Pe Zorba l-a inventat Nikos Kazantzakis, l-a jucat Anthony Quinn şi l-a dat lumii regizorul Michael Cacoyannis. Toţi trei au plecat în cea mai mare călătorie. Ultimul, la 89 de ani, zilele trecute. Cartea, filmul şi actorul, ca o sfântă treime, au dat omenirii un zeu cu chip ars de soare. Un grec care există pentru a ne învăţa să dansăm.
E greu să trăieşti ca Zorba. E imposibil. Cu zgărzile la gât, depedenţi de bucata de pâine, e greu să înţelegem că lumea e mai mare decât curtea în care suntem lăsaţi liberi. Că viaţa, atât de scurtă, consumată în încruntări, dureri, uri şi lacrimi, nu e trăită nicio clipă. Şi absurd e că ceea ce ne învaţă Zorba e atât de simplu, de onest şi de uman. Atât de uşor. Ca şi dansul lui.
E ca atunci când ai pierdut toţi banii, când piatra lumii te apasă pe piept, când piticul din vis îţi spune să te apleci din ce în ce mai mult. Şi în acel moment o singură rază de soare, o floare, un zbor de pasăre te smulge. Te aruncă într-un râs venit din adâncurile tale. Şi toată lumea începe să danseze. Iar tu să iubeşti.
Şi mai spunea Zorba că viaţa nu poate fi decât bucuria sinceră de a respira, de a gusta un pahar rece cu apă într-o zi toridă de vară, de a te bucura de îmbrăţişarea tandră a unei femei, de a te pleca în faţa lui Dumnezeu. Fără acestea, "a trăi" nu înseamnă nimic!
Aşa că, daţi-vă jos sacoul, haina, pantofii! În picioarele goale, să simţiţi pământul dedesubt şi cerul deasupra! Şi cereţi-i lui Zorba să vă înveţe să dansaţi!