Jaful de la RAFO: 7 ani de închisoare pentru Corneliu Iacobov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii instanţei supreme au hotărât definitiv, joi, condamnarea omului de afaceri Corneliu Iacobov la şapte ani de detenţie şi a lui Toader Găurean la şase ani în dosarul privind prejudiciarea Rafo Oneşti. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile declarate în acest proces.

Alături de ei a mai fost condamnat şi Marin Marin la şapte ani de închisoare.

În urma condamnării pronunţate de ICCJ, instanţa de executare urmează să întocmească joi actele de încarcerare ale celor trei, mandatele urmând a fi puse în aplicare de poliţie, care îi va duce pe condamnaţi în locuri de deţinere în funcţie de domiciliile lor.

În 28 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a judecat recursurile făcute de omul de afaceri Corneliu Iacobov şi de ceilalţi inculpaţi condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), unde au făcut contestaţie procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) privind achitarea tuturor celor din acest dosar de către prima instanţă, Tribunalul Bucureşti.

În 2005, Corneliu Iacobov, Toader Găurean şi alte alte două persoane, au fost trimişi în judecată, pentru prejudicierea Rafo Oneşti, după ce aceştia au încheiat cu o firmă din Câmpina, Metal EuroEst, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un pachet de acţiuni la Electrocarbon Slatina.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, Corneliu Iacobov, Toader Găurean - administrator unic la SC Rafo SA, Liliana Luchian şi Marin Marin sunt acuzaţi că, în perioada 2000 - 2003, s-ar fi asociat în vederea prejudicierii Rafo cu 24.289.450 de lei (peste 240 de miliarde de lei vechi).

În seara de 3 mai 2005, omul de afaceri Corneliu Iacobov a ieşit încătuşat de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după 12 ore de audieri în legătură cu dosarul Rafo Oneşti.
La ieşire, întrebat cum comentează reţinerea sa de către procurori, Iacobov a spus: "Asta e de la Băsescu. Ce a dat, aia va primi".

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești