INTERVIU Tudor Mihăiţă va fi antrenorul lui Nicolas Cage: "O să-l învăţ tehnicile de Jiu Jitsu Brazilian!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorii din „Ghost Rider 2”, filmul în care va juca vedeta americană, îşi vor exersa cascadoriile într-un nou club sportiv pe care Tudor îl va deschide la 1 noiembrie în Bucureşti.

Antrenor de Jiu Jitsu Brazilian şi campion de kempo, băiatul actorului George Mihăiţă a povestit pentru „Adevărul de Seară” cum a ajuns să iubească sporturile de contact mai mult decât actoria.

Citeşte şi:

Nicolas Cage vine la Bucureşti să participe la Balul de Halloween

VIDEO Nicolas Cage va filma în România pelicula "Ghost Rider 2"

FOTO Celebrităţi care au risipit averi de milioane de euro

Adevărul de Seară: Cum ai trecut de la actorie, la gazetărie şi apoi la sport?
Tudor Mihăiţă: Tatăl meu m-a încurajat în toate lucrurile pe care le-am făcut şi niciodată nu m-a împins spre teatru. Uneori m-am mai intersectat cu actoria, am jucat în câteva filme, şapte sau opt,  când eram puşti. La trei ani am jucat în „Fram ursul polar”. Tatăl meu era saltimbanc. Eu eram fiul unui prinţ, am participat la o scenă foarte scurtă. Apoi au urmat „Nişte băieţi buni”, „Duminica în familia”. Roluri scurte. La sfârşitul liceului am vrut să dau la Regie şi tata m-a trimis la un profesor cu care să fac două-trei lecţii să vadă cum mă mişc. Dar era revista „Salut” atunci şi începusem să scriu. Cred că decizia de a continua să scriu a fost luată împreună cu tata.

Unde ai scris?
T.M.: Eu tot ce am făcut a fost mai mult în domeniul literelor. Am terminat Facultatea de Jurnalism, am activat ca PR. Am scris la o grămadă de reviste. La „Salut” am fost redactor-şef, am avut însemnări în „Men’s Health”, „Playboy”, am lucrat cu Ovidiu Ioaniţoaia pe sport. Acum doi ani am lansat o revistă despre ceasuri, „Temporis”. Am lucrat şi în televiziune.
 
Te-ai oprit la sport.
T.M.: M-am accidentat într-o iarnă la coloană, când făceam snowboard, şi mi s-a spus că nu o să mai pot face sport. La 26 de ani am descoperit Jiu-Jitsu Brazilian, un gen de arte marţiale care nu implică prea multă forţă, ci pe lupta la sol, cu pârghii. Am fost la stagii de pregătire şi am deschis o sală, Absoluto, în Calea Plevnei 114. Am comentat gale de MMA la Sport.ro, unde am fost şi editor de ştiri. Pentru mine este un hobby care îmi oferă satisfacţii. Clubul Absoluto are 60 de membri şi anul acesta ne mândrim cu primul campion european la adulţi.

De când practici Jiu Jitsu Brazilian?
T.M.: De trei ani suntem cei mai buni la stilul ăsta. Eu am centura mov. Tata ştia că am probleme cu spatele şi-mi spunea: „Sper că nu te lupţi!”. Nu i-am spus, aşa că anul trecut, în Ungaria, am participat la cel mai puternic campionat din sud-estul Europei şi am obţinut medalia de bronz.

Nicolas Cage se va antrena la tine, la club. Cum s-a întâmplat?
T.M.: Nicolas Cage filmează în România „Ghost Rider 2”. Eu am vorbit cu şeful cascadorilor, cu Stuart Thorpe, pentru ca antrenamentele private să aibă loc în noul club pe care-l voi deschide la 1 noiembrie. Actorii vor sta aproape patru luni şi vor face antrenamente de arte marţiale. Dacă vor dori şi Jiu Jitsu Brazilian, vor exersa mişcările cu mine. Cel mai probabil va veni şi Nicolas Cage.

Când încep antrenamentele?
T.M.: Trebuiau să înceapă săptămâna aceasta.

Cum este noua sală?
T.M.: Noua sală este în zona fostului restaurant Budapesta, are 1.000 de metri pătraţi, ring şi saci de box. Este prima sală din ţară care va avea montată o cuşcă asemănătoare celei din Ultimate Fighting Championship. Aici se va preda BJJ, MMA, box, kickbox şi judo.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare