Interlopul Sandu Geamănu, judecat după ce a lovit cu bâta în cap un copil de doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sandu Geamănu, unul dintre cei mai periculoşi interlopi din Capitală, împreună cu un complice sunt acuzaţi de tentativă de omor după ce au intrat cu bâte, săbii şi pistoale în casa unei familii. Printre victime se află şi o fetiţă de doi ani, care a fost lovită în cap.

Evenimentul a avut loc în anul 2008, iar în urma acestuia procurorii i-au trimis în judecată pe Ilie Alexandru, zis Sandu Geamănu, şi pe Nicolae Marian Vasile, cunoscut drept Nicos, pentru violare de domiciliu, tentativă de omor calificat şi lovire sau alte violenţe, potrivit unui comunicat al Parchetului Tribunalului Bucureşti. 

Astfel, în rechizitoriu întocmit de magistraţi, Sandu Geamănu, Nicos şi alte persoane neidentificate au prătruns într-o locuinţă cu forţa, folosind bâte, săbii şi pistoale, şi au agresat mai multe persoane, în special femei şi copii.

Tot atunci, Ilie Alexandru a lovit cu brutalitate şi o fetiţă în vârstă de doi ani şi şase luni. În urma loviturii, copilul a suferit leziun grave, mai exact „politraumatism, traumatism cranio-celebral, fractură liniară parietală stânga şi fractură frontal stânga cu minima deplasare“.

De asemenea, o altă victimă agresată de cei doi a avut nevoie de şapte-opt zile de spitalizare pentru vindecare.

Ilie Alexandru, însă, nu este la prima faptă de acest gen. În iulie 2011, acesta a fost trimis în judecată pentru omor calificat şi omor deosebit de grav după ce, în urma unui pont, împreună cu alte două persoane, a intrat în casa unui bătrân, pe care l-au bătut crunt.

Sandu Geamănu şi complicii lui i-au furat bătrânului de 74 de ani bunuri în valoare de jumătate de milion de lei. Victima a murit însă în spital şase luni mai târziu, din cauza loviturilor violente pe care le-a încasat.

„Pentru a o determina pe victim să spună unde se află sumele de bani, au exercitat mai mult timp asupra acesteia acte de violenţă. Apoi inculpaţii au sustras suma de 250.000 de lei, un autoturism marca Audi Q7 şi mai multe bunuri, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 490.000 de lei“, potrivit procurorilor.

Sandu Geamănu face parte din celebra grupare interlopă „Gemenii“ din Bucureşti.

În prezent, dosarul penal al lui Ilie Alexandru este judecat de magistraţii Tribunalului Bucureşti, cu interlopul în stare de arest. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online