Incidenţa în Bucureşti a scăzut, luni, sub 3,5 la mie. Prefectul Capitalei: Restricţiile din weekend vor fi ridicate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos

Rata de incidenţă a scăzut, luni, în Capitală la 3,46 la mie, astfel încât prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anuţat că restricţiile din weekend vor fi ridicate. Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) va lua act în cursul zilei de luni de scăderea incidenţei sub 3,5 ‰, iar începând din acest weekend programul magazinelor se va prelungi.

„Conform legii, la (o incidenţă de – n.r.) sub 3,5 ‰ nu se mai aplică restricţiile pe program şi pe circulaţia în afara domiciliului în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Am convocat deja CMBSU, cerem şi opinia autorităţilor sanitare şi luăm o decizie. (Noile măsuri vor intra în vigoare – n.r.) cel mai devreme de la ora 00.00, de mâine (marţi – n.r.)”, a declarat prefectul Capitalei la Digi24.

Asta înseamnă că bucureştenii vor putea intra în casă de la ora 22.00 în timpul weekendului, nu de la ora 20.00 cum erau obligaţi până acum. În plus, magazinele se vor putea închide mai târziu, adică la ora 21.00.

„Efectele se vor vedea vineri, sâmbătă şi duminică. (Comercianţii – n.r.) vor avea acelaşi program în weekend ca în timpul săptămânii. Cinematografele şi restaurantele încă nu îşi schimbă programul, nici spălile de spectacol, ci doar sălile de sport. Ele se redeschid la o incidenţă de sub 3,5 ‰”, a declarat Alin Stoica.

Pentru redeschiderea restaurantelor şi a sălillor de spectacole incidenţa trebuie să coboare sub 3 ‰, a explicat prefectul Capitalei. Chiar şi aşa, ele se vor redeschide treptat, mai întâi până la o capacitate de 30%. Când incidenţa scade sub 1,5 ‰ acestea pot funcţiona la 50% din capacitate.

„Ne aşteptăm să contiunue (trendul de scădere a incidenţei – n.r.). Dacă nu apar lucruri neprevăzute – care pot fi influenţate fie de comportamentul nostru, fie de chestiuni externe – atunci nu ar trebui să existe surprize”, a mai declarat Alin Stoica. 

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări