Încep lucrările la Pasajul Piaţa Sudului, cea mai scumpă lucrare de infrastructură cu fonduri europene în Bucureşti. ONG-urile contestă viitorul pasaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat că în cel mai scurt timp vor demara lucrările la Pasajul subteran Piaţa Sudului, cea mai scumpă lucrare de infrastructură realizată cu fonduri europene în Bucureşti.

Săptămâna trecută, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a semnat contractul de începere a lucrărilor de construcţie a Pasajului subteran Piaţa Sudului, precizând că este vorba despre cel mai mare proiect de infrastructură din Capitală care va fi realizat cu fonduri europene. Pasajul se va întinde pe direcţia Calea Văcăreşti – Strada Niţu Vasile, iar investiţia totală este de peste 127 de milioane de lei, dintre care aproximativ 85 de milioane de lei fonduri europene.

Pasajul Piaţa Sudului va avea o lungime de 356 de metri şi va fi construit pe direcţia Calea Văcăreşti – Strada Niţu Vasile, în apropierea unei alte lucrări de infrastructură: Pasajul suprateran Mihai Bravu, unde se lucrează la foc continuu. Pasajul de la Piaţa Sudului va avea două benzi pe sens. Lungimea rampei de intrare în pasaj dinspre Calea Văcăreşti va avea 111 metri, iar rampa de ieşire spre Niţu Vasile – 160 de metri.
Întreaga lucrare de infrastructură presupune, de asemenea, realizarea a patru pasaje pietonale în intersecţie, pe direcţia Strada Niţu Vasile - Calea Văcăreşti, de o parte şi de alta a pasajului rutier, dar şi către staţiile de tramvai. Totodată, din lucrarea de infrastructură face parte şi realizarea unei legături pietonale printr-un pasaj subteran între staţia de metrou Piaţa Sudului şi peroanele staţiei de tramvai aflate pe Şoseaua Olteniţei.

Se reface şi linia de tramvai

De asemenea, partea carosabilă şi trotuarele din intersecţia Calea Văcăreşti - Şoseaua Olteniţei – Strada Niţu Vasile vor fi modernizate, iar în sensul giratoriu vor fi patru benzi de circulaţie. Tot aici se vor moderniza şi utilităţile (energie electrică, alimentare cu apă, canalizare, iluminat), urmând să se refacă şi linia de tramvai existentă atât pe Calea Văcăreşti, cât şi pe Şoseaua Olteniţei. Reprezentanţii municipalităţii au mai precizat că vor începe şi lucrările de modernizare a liniilor de troleibuz aflate în zona viitorului pasaj.

„Este vorba despre un pasaj denivelat subteran, cu două benzi de circulaţie pe fiecare sens. Acesta traversează galeria de metrou unde se află şi staţiile de metrou de pe Şoseaua Olteniţei. În paralel vor exista şi cele patru pasaje pietonale ce vor asigura pe de o parte un trafic fluent la suprafaţă, întrucât circulaţia vehiculelor nu va mai fi influenţată de trecerile de pietoni“, a declarat directorul Direcţiei de Infrastructură şi Servicii Publice din cadrul Primăriei Capitalei, Mădălin Dumitru.

Acesta a mai spus că întreaga lucrare va cuprinde şi un punct intermodal în care mijloacele de transport în comun vor avea staţii, iar toate aceste staţii vor fi legate între ele cu ajutorul pasajelor pietonale. Pentru realizarea întregii lucrări de infrastructură sunt necesare 18 luni, în timp ce durata totală a contractului de finanţare este de 26 de luni.

ONG-urile acuză

În timp ce reprezentanţii municipalităţii spun că Pasajul Piaţa Sudului va rezolva problemele de trafic din zonă, sporind capacitatea de circulaţie şi viteza de deplasare a maşinilor, reprezentanţii ONG-urilor de protecţie a mediului sunt de altă părere. „Noi credeam că pasajul nu este favorabil şi am cerut să se facă un studiu de circulaţie corect, nu aşa cum s-a făcut la Pasajul Mihai Bravu. Credem că Pasajul Piaţa Sudului nu este aşezat pe axa corespunzătoare“, a declarat, pentru „Adevărul“, Dan Trifu, preşedintele Asociaţiei Ecocivica.

Pe de altă parte, specialiştii din Primărie spun că beneficiile realizării pasajului nu se opresc aici, ci continuă cu micşorarea timpului de stat în trafic şi cu o creştere a siguranţei rutiere. În ceea ce priveşte avantajele aduse de pasajele pietonale subterane, reprezentanţii Primăriei Generale susţin că acestea elimină conflictele de suprafaţă dintre traficul auto şi cel pietonal, creşte timpul de semaforizare pe culoarea verde, dar şi siguranţa pietonilor din intersecţie.

În replică, Dan Trifu susţine că noua lucrare de infrastructură, aşezată în continuarea Pasajului suprateran Mihai Bravu, nu face altceva decât să încurajeze şi mai mult circulaţia auto, poluând mediul înconjurător.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!