Incendiul din parcul IOR întărâtă lupta politică. Viceprimar: „Focul a fost pus cu intenție“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de incendii au avut loc în ultimii ani în zona aflată în litigiu a parcului Al.I.Cuza (IOR). Primarul Sectorului 3 îi cere edilului Capitalei să atace în instanță decizia de retrocedare.

Incendiu din parcul Cuza a afectat 4.000 de metri pătrați

Un incendiu a izbucnit marţi seara în parcul Cuza din Capitală. Flăcările au afectat o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi de vegetaţie uscată.

"Au fost 13 incendii în 2023 şi 7 incendii în 2022. Se vede clar că sunt incendii provocate intenţionat. Nu se întâmplă nicăieri în lume să ai 20 de incendii în câteva luni, fix în acest perimetru destul de mic, dacă stăm să ne raportăm la mărimea întregului Parc IOR. Pe lângă aceste incendii, ştim foarte bine că întâi copacii au fost găuriţi, apoi stropiţi cu substanţe inflamabile şi de-abia apoi, după ce vegetaţia s-a uscat, au început să apară incendiile. Am suspiciuni rezonabile că parcul a intrat mai puţin legal în posesia proprietarilor, la fel cum sunt 100% sigur că vorbim despre o mână criminală şi nu un nefericit accident", a declarat viceprimarul Sectorului 3, Lucian Judele citat de Agerpres.

El a menţionat că, în cadrul Consiliului Local Sector 3, reprezentanţii USR au promovat un proiect conform căruia în parc să existe un post fix al poliţiei locale. Judele îi reproşează primarului Sectorului 3 că nu pune în aplicare această hotărâre.

La rândul lui, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, PSD, l-a somat pe primarul general Nicușor Dan, PNL,  să atace în instanță decizia de retrocedare a unei părți importante de parc, spunând că primaria locală nu are competență pentru a face acest lucru.

"Fac un apel către primarul general: domnule Nicuşor Dan, aţi promis să luptaţi pentru cetăţeni. Aţi venit aici, la faţa locului, şi aţi spus că şase săptămâni o să faceţi analiză. Cu ce vă putem ajuta? Vă stau la dispoziţie să facem o întâlnire. Haideţi să ne întâlnim să găsim soluţii pentru această zonă de Bucureşti, această bucată atât de importantă. Era un plămân al oraşului şi acum e distrus în halul ăsta. Domnule Nicuşor Dan, lăsaţi prietenia cu ticăloşii şi luptaţi pentru oamenii cărora le-aţi promis în alegeri că sunteţi de partea dumnealor", a spus Negoiţă într-un live transmis pe Facebook.

El l-a îndemnat pe Nicuşor Dan să renunţe la funcţia de primar general dacă nu are curajul să ia anumite decizii. Totodată, a reiterat că Primăria Sectorului 3 nu are posibilitatea să atace decizia de retrocedare în instanţă.

"Nu va construi niciodată nimic nimeni aici, în această zonă, atâta vreme cât sunt eu aici. Pentru că e incorect, este aberant, este ilegal. Nu se poate construi în parc. Nu mai încercaţi niciun fel de modalitate. Atâta vreme cât trăiesc şi atâta vreme cât sunt aici, nu va fi niciun fel de autorizaţie pentru nimic în această zonă", a spus Negoiță.

Primarul a mai precizat că, în urma incendiului care a afectat marţi seara 4.000 de metri pătraţi, în porţiunea respectivă de parc este "pârjol" şi "nenorocire".

"Uitaţi cum arată! Ars, iar. Evident că dau foc ticăloşii aici. Evident că vor să distrugă vegetaţia. Să ne spună că, vezi Doamne, nu e spaţiu verde aici. Au fost copaci. Uitaţi cum i-au pârjolit aceşti nenorociţi, aceşti ticăloşi cu care ne luptăm de mai bine de zece ani", a spus acesta.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Momente de groază după ce un bărbat a fost atacat de un urs furios în fața mai multor oameni, printre care și copii: „Am simțit că nu scap!” VIDEO
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune