Incendiu într-un restaurant din Sectorul 4 al Capitalei, în zonă s-a degajat foarte mult fum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, într-un restaurant de pe Strada Peroni din Sectorul 4 al Capitalei, în zonă degajându-se foarte mult fum. Deşi clădirea este lipită de un bloc de locuinţe, nu există pericolul extinderii incendiului, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti - Ilfov, Daniel Vasile.

În momentul izbucnirii incendiului, în restaurant se aflau clienţi, care au plecat imediat, nicio persoană nefiind rănită.

„E doar o ardere mocnită la nivelul mansardei unui restaurant. E vorba de un pod mansardat. Nu a fost flacără, ar putea să fie de la instalaţia electrică", a spus Daniel Vasile. 

Deşi clădirea este lipită de un bloc, nu există pericol de extindere a incendiului, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti - Ilfov. 

La faţa locului intervin trei autospeciale, un echipaj de prim-ajutor şi descarcerare, precum şi o autoscară. Deoarece în zonă nu sunt rezerve de apă, au fost aduse, preventiv, încă două maşini de pompieri.

„Incendiul este aproape stins, dar s-a degajat mult fum. O să fie nevoie ca toţi locatarii din zonă să ţină geamurile deschise, ca să aerisească locuinţele", a mai spus Daniel Vasile.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani