În 1871, familiile „bune“ din Bucureşti aveau abonament la preot. Acesta era plătit cu un galben pe an pentru a ţine slujbe prin care să-i „domesticească“ pe copii
0Bucureştiul de altădată nu semăna deloc cu ceea ce cunoaşte în zilele noastre. Oraşul era împărţit în mahalale, iar oamenii trăiau în case ţi în curţi îşi creşteau animale pe care deseori le sacrificau ca să aibă ce pune pe masă. Cu toate astea, existau şi familii mai înstărite care aveau abonament la medicul curan şi la preot.
Bucureştiul a fost la început un turn care a fost înălţat în actualul centru al Capitalei, acolo unde oameni de toate vârstele au început uşor-uşor să se adune şi să formeze oraşul. Chiar şi aşa, înainte de a se forma Bucureştiul pe care noi îl cunoaştem astăzi, oraşul era împărţit în mahalale.
Abonament la preot
Pe la 1871, fiecare familie„ bună“ din Bucureşti avea propriul medicul curant, potrivit lui Edmond Niculuşcă, reprezentantul Asociaţiei Române pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN). Cei care făceau parte din „familii de viţă nobilă“ plăteau un abonament annual de un galben.
Şi nu doar medicul curant era la mare căutare, ci şi preotul care oferea servicii spirituale tot pentru un galben pe an. Acesta trebuia să vină în fiecare sâmbătă la casele oamenilor şi să facă slujba „pentru copii“, numită de Constantin Bacalbaşa „sparaclisul“. Slujba avea loc sâmbătă dimineaţă, iar parinţii micuţilor nu aveau voie să participle niciodată.
Copiii trebuiau să se aşeze în genunchi şi să asculte cuvintele rostite de prot în timpul slujbei, care avea scopul să îi „domesticească“ pe cei mici.
„O altă metodă de domesticire erau înscenările pline de spaimă. Unul dintre servitorii familiei se îmbrăca într-un cearşaf alb şi sosea în odaie sunând dintr-o tigaie purtată sub acest cearşaf, agitând un băţ aprins şi spunând cu glas răstit vorbe ameninţătoare. Această înscenare se petrecea ori de câte ori copiii făcuseră nebunii“, scrie Edmond Niculuşcă pe pagina sa de Facebook.
Pe aceeaşi temă: