Video Hoți prinși cu ajutorul camerelor video instalate în scara unui bloc. Furaseră 8.000 de lei de la un bărbat VIDEO

0
Publicat:

Cei doi hoți au fost prinși după aproape patru luni de la momentul în care au furat 8.000 de lei de la un bărbat pe care-l urmăriseră prin București.

La data de 3 mai 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 13 Poliție au reținut un bărbat, în vârstă de 48 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt”, transmite Poliția Capitalei.

Pe 26 ianuarie, Secția 13 Poliție a fost sesizată de către un bărbat, cu privire la faptul că, în urmă cu o zi, în timp ce se afla în liftul blocului, o persoană necunoscută i-ar fi sustras din borsetă 8.000 de lei.

„În urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate au fost identificați doi bărbați, de 47, respectiv 48 de ani, bănuiți de comiterea faptei, ambii cunoscuți cu preocupări de natură infracțională”, spun polițiștii.

Cei doi infractori au fost depistați cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele video instalate pe scara blocului. 

Anchetatorii spun că cei doi bărbați ar fi urmărit persoana vătămată din incinta unui supermarket din Sectorul 3, până la adresa de domiciliu, moment în care, bărbatul de 47 de ani ar fi rămas lângă scara de bloc pentru a asigura locul, iar celălalt ar fi intrat în lift cu persoana vătămată, apoi, profitând de neatenția sa, i-ar fi sustras din borsetă 8.000 de lei.

„În baza mandatelor de aducere puse în aplicare, cei doi bărbați au fost depistați și conduși la audieri. La data de 3 mai a.c., bărbatul de 48 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală. Față de celălalt bănuit s-a dispus cercetarea acestuia în stare de libertate”, anunță Poliția Capitalei.

Cercetările sunt continuate de către Secția 13 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și complicitate la furt.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €