Gabriela Firea a fost operată din nou: Dragi prieteni, am traversat o perioadă foarte grea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Firea FOTO Facebook

Gabriela Firea, primarul Capitalei, a fost operată la spitatul „Dr. Ioan Cantacuzino”, iar într-o postare pe Facebook a susţinut că medicii din România sunt cu adevărat profesionişti, iar cei care i-au recomandat să se opereze în străinătate au greşit. Ea nu participă la congresul PSD care are loc sâmbătă.

”La multi ani tuturor celor care poarta numele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, inclusiv baietelului nostru Petru David!

Am trecut cu bine de ultima interventie chirurgicala pentru remedierea unei afecţiuni a colonului! Totul a decurs fara niciun fel de complicatii, iar acum sunt supravegheata post-operatoriu.

Interventia a avut loc ieri, tot la spitalul “Dr. Ioan Cantacuzino” şi a fost realizată de aceeaşi echipă de medici alcătuită din managerul Spitalului Cantacuzino, Conf. Dr. Iulian Brezean – doctor în ştiinţe medicale, directorul medical Dr. Sorin Petrea- medic primar chirurgie generala, Dr. Eduard Catrina - medic primar chirurgie generală, Dr. Mihaela Vilcu- medic primar chirurgie generala si Dr. Iulia Grigore - medic specialist ATI.

Dragi prieteni, am traversat o perioadă foarte grea, în care problemele – deloc uşoare – de sănătate s-au suprapus peste cele din activitatea curentă de la Primărie, şi acestea, deloc puţine. Dupa ce am trecut, iata, cu ajutorul lui Dumnezeu, de situatii considerate de medici ca fiind extrem de dificile, pot spune cu mana pe inima ca in astfel de momente cobori cu adevarat cu picioarele pe pamant. Te opresti din alergat, problemele care pareau de nerezolvat dispar si realizezi dintr-odata, extrem de clar, cat de importanta este sanatatea, atat de putin luata in seama atunci cand te simti bine, dar si cat de importanti sunt oamenii de langa tine. Eu am avut noroc! Mi-au fost aproape familia şi colegii, care m-au ajutat să trec prin aceste încercări, precum şi doctorii şi întregul personal medical de la Cantacuzino, cărora le sunt profund recunoscătoare.

Pot să le confirm celor care m-au sfătuit insistent să mă operez în străinătate că aici, la Bucureşti , am avut parte de cel mai bun tratament, fapt confirmat şi de reputaţii specialişti din Londra care m-au consultat recent. Sunt convinsă că acesta nu este un caz singular şi că personalul medical din România merită tot respectul şi încrederea noastră.

Îmi doresc să am o recuperare cât mai rapidă, pentru a mă putea întoarce cu forţe depline acasa, la copii, la Florin, sotul meu, omul pe care ma pot bizui in orice moment oricat de greu ar fi, la mama, fratii, cumnata si prietenii mei, adica in mijlocul intregii mele familii, care ma sustine de fiecare data neconditionat, dar si la Primărie, unde mă aşteaptă colegii si o mulţime de proiecte şi provocări.

Le multumesc din suflet tuturor celor care mi-au transmis ganduri bune în aceste momente!

#cuDumnezeuinainte”, a scris Gabriela Firea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG