Video Furtună violentă în Bucureşti: zborul avioanelor este perturbat, transportul în comun este blocat, copaci căzuţi și mașini avariate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furtuna care s-a abătut luni după-amiază asupra Bucureştiului face ravagii. Cinci avioane nu pot ateriza, mai multe linii de transport în comun sunt impracticabile din cauza inundaţiilor sau a cablurilor şi copacilor căzuţi, iar pompierii intervin în regim de urgenţă. 

Bucureştiul, sub cod de furtună. FOTO: arhivă

Update 21:30: Peste 800 de apeluri la 112 și 550 de pompieri mobilizați

Luni, 9 iunie, Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări Cod portocaliu pentru București și Ilfov, vizând averse puternice, descărcări electrice și vânt intens. „Până la ora 20:00 au fost înregistrate peste 800 de solicitări prin apel la numărul unic de urgență 112”, iar „peste 250 situații confirmate au fost soluționate sau sunt în curs de soluționare”, au transmis autoritățile.

Pentru a face față numărului mare de solicitări, ISU București-Ilfov a suplimentat efectivele prin mobilizarea pompierilor din turele libere. În total, peste 550 de pompieri intervin cu:

  • 56 de autospeciale de stingere,
  • 7 autospeciale de descarcerare,
  • 64 de motopompe.

Intervențiile vizează în special „îndepărtarea apelor din gospodării, locuințe și căi rutiere, precum și îndepărtarea copacilor căzuți pe căi rutiere sau autovehicule”. Populația a fost informată prin mesaje Ro-Alert, panouri stradale și canale oficiale.

Update 19:25: Stația de metrou Piața Unirii 2, afectată de furtună:

Stația de metrou Piața Unirii 2 a fost inundată în urma furtunii care a afectat Bucureștiul. În filmarea publicată pe rețelele de socializare de pagina „Bukureștiul”, un bărbat care cară în spate o femeie, iar alte persoane circulă cu greu prin stația de metrou inundată.

Update 19:00: Au fost înregistrate peste 800 de apeluri de urgență

În urma fenomenelor meteo extreme care au afectat regiunea București-Ilfov, până acum au fost înregistrate peste 800 de apeluri la numărul unic 112. „Peste 130 de situații confirmate au fost soluționate sau sunt în curs de soluționare”, precizează autoritățile.

Dispeceratul ISU București-Ilfov gestionează continuu toate solicitările și alocă echipajele necesare intervențiilor. Datorită volumului mare de intervenții, au fost mobilizați suplimentar pompierii aflați în ture libere pentru a sprijini acțiunile în teren.

Update 18:10: Apa Nova intervine cu echipe suplimentate

Furtuna de luni după-amiază a provocat acumulări semnificative de apă în Capitală. Potrivit companiei Apa Nova, în București s-au înregistrat cantități de precipitații de peste 43 l/mp, în unele zone până la 70 l/mp, iar în anumite momente s-a ajuns chiar la peste 120 l/mp. Compania atrage atenția că „evenimentul pluvial” a fost unul extrem de rar, cu o frecvență estimată la o dată la 100 de ani, informează Agerpres.

Compania Apa Nova a suplimentat la maximum echipele de intervenție: 318 specialiști, 20 de hidrocurățitoare, 62 de autoutilitare și 47 de echipamente de pompare acționează în teren pentru a elimina acumulările de apă și a degaja carosabilul.

Apa Nova colaborează cu Poliția Rutieră, Administrația Străzilor și Societatea de Transport București pentru a minimiza impactul inundațiilor asupra locuitorilor Capitalei.

Update 16:50: Transportul public, grav afectat

Furtuna puternică de luni după-amiază a creat haos în traficul din Capitală, afectând grav transportul public. Societatea de Transport București (STB) anunță că, din cauza ploilor torențiale și a vremii nefavorabile, circulația mai multor linii de tramvai și troleibuz este perturbată sau complet blocată în mai multe zone din oraș.

Printre cele mai afectate zone se numără:

  • Calea Giulești – acumulările de apă au blocat circulația tramvaielor de pe liniile 11 și 44;
  • Calea Plevnei, zona stației Mircea Vulcănescu – un copac căzut pe rețeaua electrică a blocat linia de troleibuz 85;
  • Șoseaua Colentina, zona Râul Colentina – un copac și apa acumulată au afectat liniile 21 (tramvai) și 66 (troleibuz);
  • Capătul de linie Baicului și Bd. Camil Ressu – Piața Râmnicu Sărat – acumulările de apă au perturbat circulația pe liniile 69, 19, 23 și 27.

De asemenea, pe linia 95, circulația troleibuzelor a fost întreruptă complet timp de 35 de minute, între orele 15:10 și 15:45, din cauza unui copac căzut în zona Străulești. Avaria a fost remediată, iar troleibuzele au fost repuse în circulație.

Un incident grav s-a produs și sub podul Mihai Bravu, unde un tramvai de pe linia 1 a rămas blocat după ce apa s-a infiltrat în motor și instalația electrică. Pasagerii au simțit miros de fum, iar în interiorul vehiculului ploua.

STB anunță că echipele de intervenție sunt pe teren și lucrează pentru deblocarea liniilor și reluarea circulației în condiții de siguranță.

În urma furtunii, mai multe străzi din București au fost inundate, iar copaci rupți de vânt au căzut pe carosabil, locuințe și mașini, afectând circulația rutieră în mai multe cartiere.

UPDATE 16:20: din cauza ploii torențiale, mai multe zboruri au decolat cu întârziere de câteva zeci de minute.

Patru dintre cele nouă avioane care așteptau în aer îmbunătățirea condițiilor meteo au aterizat pe aeroporturile „Aurel Vlaicu” (Băneasa) și „Henri Coandă” (Otopeni) din București, iar restul sunt deja aliniate pentru aterizare.

UPDATE 16:15 Probleme mari  în tot Bucureştiul

Pompierii primesc continuu solicitări să intervină fie pentru a ajuta la evacuarea apei din gospodării inuntate, fie la degajarea tot mai multor copaci care s-au prăbuşit în toată Capitala:

* Șoseaua Gheorghe Ionescu Sisești - acumulare de apă în subsol

* Strada Cucuteni - copac căzut

* Aleea Băiuț - copac căzut pe autovehicul

* Aleea Circului - copac căzut

* Strada Nicolae Coculescu - copac căzut

* Strada Anton Bacalbașa - copac căzut pe autovehicul

* Strada Haraboc - copac cazut pe autovehicul

* DN1 - copac căzut

* Strada Osiris - acumulare de apă

* Șoseaua Cioflinceni - copac căzut pe casă si autovehicul

* DJ 101 - Căciulați - Copaci căzuți pe șosea

* Strada Lânăriei - acumulare de apă în subsol

* Strada Lonea - copac căzut pe autovehicul

* Strada Liniei - acumulare de apă în curte

* Aleea Circului - copac căzut

* Șoseaua București - Ploiești - acumulare de apa pe stradă

* Strada Muntele Mare - copac căzut pe auto

* Strada Clucereasa Elena - acumulare de apă în locuință.

Luni după-amiază, Bucureştiul a fost afectat de o puternică furtună, ceea ce a detrminat aurotrităţile să trimită, pe lângă avertizarea de la ANM, un mesaj RO-Alert pentru populaţie.

„Vă recomandăm să respectați următoarele măsuri preventive:

- evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie;

- sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime;

- închideți ferestrele locuinţelor şi altor categorii de construcţii;

- nu atingeți stâlpii sau conductoarele de electricitate căzute la pământ”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

La acest moment, cinci avioane se află în aer pentru că, din cauza condiţiilor extreme nu pot ateriza în Bucureşti. Este vorba despre următoarele curse:

* WizzAir de Londra, ora programata de aterizare 15.42

* Tarom de Paris, ora programata de aterizare 15.43

* Eurowings de Stuttgart, ora programata de aterizare 15.40

* Swiss de Zurich, ora programata de aterizare 15.30

* Tarom de Cluj.

Cursele Tarom de la Paris şi Eurowings de la Stuttgart au fost redirecţionate la Constanţa şi aşteaptă să treacă furtuna. La fel, Taromul de la Cluj, care va ateriza la Craiova. 

De asemenea, pompierii au fost solicitaţi să intervină în mai multe locaţii din Capitală, pentru a degaja copacii sau cablurile de alimentare care au căzut în urma vijeliei, astfel: * Strada Sergent Gheorghe Sandor *  Strada Uruguay *  Bulevardul Ștefan cel Mare *  Bulevardul Bucureștii Noi *  DN1 între localitățile Ciolpani și Tâncăbești * Strada Latină * ⁠Strada Precupeții Vechi * Strada Precupeții Vechi * Bulevardul Uverturii * ⁠Strada Sibiu * DJ 101, între localitățile Balotești și Caciulaţi * ⁠Șoseaua București-Ploiești, Ciolpani.

De asemenea, mai multe linii de transport în comun au fost blocate. Este vorba despre:

*  Capăt de linie Străulești

Un copac căzut pe rețeaua de contact a dus la blocarea parțială a circulației troleibuzelor de pe linia 95. Echipele de intervenție STB SA au fost trimise la fața locului pentru îndepărtarea obstacolului și remedierea avariei.

* Pe Bd. Corneliu Coposu / Str. Sfânta Vineri și Str. Paleologu / Str. Armand Călinescu, acumulări masive de apă au determinat blocarea parțială a circulației tramvaielor pe liniile 4, 17, 40 și 55.

* Pe str. 11 Iunie s-au înregistrat acumulări de apă și un copac căzut, ceea ce a dus la blocarea parțială a circulației tramvaielor pe liniile 7, 23, 27 și 47.

*  Pe Bd. Timișoara, stația Sergent Moise, o acumulare de apă a generat blocarea parțială a circulației tramvaielor pe linia 25.