Furtuna de aseară: Tunete, fulgere, copaci şi stâlpi doborâţi de vijelie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furtuna care a avut loc, joi noaptea, în Bucureşti a afectat, în special, sectoarele 3 şi 4, mai mulţi copaci au fost doborâţi de rafalele puternice, iar străzi principale au fost blocate, o ambulanţă fiind uşor avariată după ce un cablu a căzut peste ea.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în sectoarele 3 şi 4 din Capitală mai mulţi copaci şi stâlpi au fost doborâţi, în urma rafalelor puternice de vânt, cele mai afectate artere fiind Mihai Bravu , zona Budimex, Nicolae Sebe, Fizicienilor, Drumul Găzarului, Splaiul Unirii, Giuseppe Verdi, Şoseaua Dudeşti-Pantelimon, Prevederii şi Aleea Ilia.

Mai citiţi şi:

VIDEO Meteo: Atenţionare de averse, descărcări electrice şi căderi de grindină

VIDEO Un fulger ucigaş a lovit lângă Râmnicu Sărat

Pe de altă parte, managerul Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti Ilfov (SAMBI), Alis Grasu, a declarat, agenţiei Mediafax, că localităţile Măgurele şi Dărăşti au fost afectate de furtuna de joi, vântul puternic doborând mai mulţi copaci, iar unei case fiindu-i smuls acoperişul.

"În urma furtunii de joi noapte o parte din localitatea Măgurele a rămas fără curent electric după ce vântul a smuls acoperişul unei case , acesta căzând peste mai multe fire electrice.Un copac a căzut blocând strada Alunişului. Nu au fost victime însă acoperişul unei case a căzut peste mai multe fire electrice o parte din localitate rămânând fără curent electric", a mai spus Alis Grasu.

Managerul SAMBI a precizat că în Bucureşti o ambulanţă care venea de la Săftica a fost avariată uşor pe Bulevardul Barbu Văcărescu după ce un cablu electric a căzut peste autoturism.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”