FOTOGALERIE Sporturi urbane în Bucureşti. Skateboarding-ul, cu placa printre vise
0În Parcul Herăstrău, la Tineretului, la Eroilor, sau la Casa Presei sunt locurile unde skaterii bucureşteni îşi dau întâlnire cel mai des. Îşi petrec aici mai mult de o jumătate de zi exersând trick-uri îndrăzneţe. Mihai Tuhari este unul dintre veteranii comunităţii de skateboarding din România şi a crescut odată cu acest sport.
Comunitatea de skate din Bucureşti este una dintre cele mai mari din ţară şi una dintre cele mai unite dintre sporturile urbane. Mihai Tuhari estimează că sunt cel puţin 200 de skateri care participă anual la puţinele concursuri organizate în Capitală şi în ţară. „În Bucureşti suntem sute. La concursul organizat în Parcul Tineretului, «Street heroes spring break», au participat aproximativ 200 de concurenţi”, îşi aminteşte Mihai.
El s-a apucat de skateboarding acum opt ani. Din cauza problemelor, Mihai a fost nevoit să se angajeze de la 15 ani pentru a-şi întreţine familia, iar acum este senior web developer la o companie din Australia. „Eram prin liceu şi am dat de jocul Tony Hawk's Pro Skater 2. M-a fascinat ce se petrece în jocul ăsta. Ăsta a fost click-ul meu, care a fost şi la mulţi alţii, şi aşa mi-am luat un de skate foarte prost cu un dragon verde desenat din magazinul Unirea. Ţin minte că se tot rupeau axele că erau foarte proaste şi era greu de tot să înveţi trick-uri în perioada aia pentru că abia aveam internet prin dial-up şi nu existau atâtea site-uri şi filme cu tutoriale”.
La începuturi, ieşea aproape zilnic în Parcul Herăstrău, uneori, atunci când timpul îi permitea, Mihai repeta şi 13 ore pe zi. „În vacanţe, ieşeam chiar şi 13 ore pe zi la skate în Herăstrău. La 7 dimineaţa eram în parc pentru că încă era răcoare. Nu era nimeni aşa bun prin parc de la care să înveţi, aşa cum se întâmplă zilele curente. Stăteai prin parc şi te distrai cu încă nişte puşti şi încercai să înveţi trick-urile aşa după mintea ta”.
A vândut o piesă din calculatorul mamei ca să-şi cumpere placă
Întotdeauna, rampele din skatepark-ul din Herăstrău au fost proaste şi le-au dat bătăi de cap sportivilor. Mihai explică amuzat întâmplarea care l-a făcut să nu renunţe la pasiunea lui, în ciuda problemelor din familie. „Venise momentul să-mi iau o placă semi-profesionistă pentru că încă nu aveam bani de o placă profesionistă şi pe vremea aia se găseau în Boarders nişte plăci care erau rezonabile. Nu erau nici slabe, dar nici bune, totuşi erau destul de scumpe ( 200 de lei). Erau foarte mulţi bani pe vremea aia, mai ales că eram încă în liceu şi abia îmi murise tatăl, iar mama trebuia să ne întreţină şi pe mine, şi pe sora mea”, povesteşte Mihai.
Povestea amuzantă începe în momentul în care el s-a hotărât să vândă din calculatorul mamei sale o piesă importantă pentru a-şi achiziţiona placa mult dorită „Calculatorul mamei mele avea 1GB de RAM. Sunt sigur că dacă nu făceam treaba asta nu mă ţineam de skate”.
Demonstraţii în ţară
Mihai spune că acest sport te disciplinează şi îţi deschide multe oportunităţi. „Skateboarding-ul îţi deschide multe uşi şi oportunităţi, dar trebuie să le şi vezi. Cunoşti oameni mulţi, vezi locuri noi şi cumva te disciplinează. E şi un mod de relaxare să ieşi la o plimbare cu prietenii e ca şi cum ai merge pe bicicleta şi ai vorbi, doar că mergi pe skate şi eventual mai sari nişte borduri dacă e cazul pe drum”.
Mihai este fondatorul celui mai mare site care susţine comunitatea skater-ilor din România. „Aveam ideea de acum vreo patru ani când eram în Italia şi am intrat într-un skateshop unde aveau o broşură «Skatemap italia». Erau nişte locuri de skate slab documentate. Mi-a luat doi ani şi ceva să mă motivez şi să mă apuc de treabă, să-l fac şi s-a legat perfect cu ideea skating the fish. Atunci când suntem într-o călătorie apare pe harta de pe site o iconiţa cu o maşină, care indică locaţia noastră. Totul trimis live prin GPS de pe mobil pe site. Am investit super mult timp în site-ul ăsta”.
A construit acest site-ul, Skating The Fish, ca un hobby şi nu a primit niciun ajutor din partea sponsorilor, cu toate că, personal, a investit foarte mulţi bani pentru a ajuta comunitatea, de aceea ei călătoresc doar în România. Chiar şi atunci când băieţii călătoresc prin ţară, el este principalul finanţator, oamenii au ajuns să îi cunoască şi îi aşteaptă în fiecare an cu braţele deschise „S-a extins rapid treaba cu Skate The Fish, avem un an şi un pic cu proiectele astea. Aproape mereu ne grupăm vinerea la metrou la Aviatorilor, la ieşirea de la parc şi plecăm. Ne întoarcem duminică seara. Acolo dormim la băieţii din oraş, ori căutăm o cazare super ieftină, cum am găsit lângă Craiova, în comuna Isalniţa, la un hostel cu 20 de lei de om pe noapte. Băgăm trick-uri toată ziua. Filmăm, pozăm şi când ne întoarcem punem pozele şi filmările pe Facebook”.
Iarna, la Casa Presei
Tuhari este dezamăgit de atitudinea celor care deţin magazinele de skate din Bucureşti, deoarece au preţuri extraordinar de piperate pentru buzunarul unui adolescent de liceu. Sportivii români au plecat în afară pentru a-şi căuta sponsori. „S-au dus prin Bulgaria să caute acolo sponsori. Criza este o scuză jenantă pentru că nu e criză la shop când vinzi cu adaos de 200%, iei un produs cu 100 de lei şi îl vinzi cu 300. Avem o mentalitate penibilă”.
Pe timpul iernii, băieţii se descurcă foarte greu. În Bucureşti există doar un singur skatepark acoperit, care este foarte mic. Mulţi dintre skateri preferă să se menţină în formă la Casa Presei Libere. „Acolo am crescut toţi până să se deschidă Industrial Skatepark. Eu şi acum prefer să merg acolo pentru că e foarte aproape şi e mai liber, în schimb trebuie să vii cu mănuşi şi bine echipat.
Singura problemă ar fi că e doar plat şi nu ai nici o rampă sau ţeavă pe care să te dai, dar e bun să te tină «în priza» şi să nu amorţeşti peste iarnă. Atunci când plouă tot acolo merg. La Casa Presei sunt sedii de ziare, iar gardienii nu ne zic nimic”.