FOTOGALERIE Puştii s-au rupt în figuri la Cupa Liceelor la Street Dance

0
Publicat:
Ultima actualizare:

14 trupe au participat, ieri, la cea de-a cincea confruntare a Cupei Liceelor la Street Dance, care s-a desfăşurat în Princess Club din cartierul studenţesc Regie.

Echipele au făcut un show incendiar şi au fost aplaudate încontinuu la scenă deschisă de cele câteva sute de colegi veniţi să le susţină.

Liceeni au dat ce-aveau mai bun la proba de breakdance. Foto: Lucian Muntean

Dansatorii s-au costumat special, în funcţie de coregrafia pregătită şi de muzica pe care şi-au etalat schemele exersate cu câteva săptămâni înainte. În cadrul concursului a fost şi un moment special în care câţiva prichindei până în 10 ani au făcut mişcări de breakdance, spre amuzamentul celor din sală.

Dansatorii de la trupa Infinite Crew, de la Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu“ s-au costumat ca membrii trupei americane Jabbawockeez. Foto: Lucian Muntean

Morris, invitatul special al evenimentului
Ieri a fost doar prima probă a competiţiei, cea de show thematic, iar cele mai bune trupe vor merge mai departe către Marea Finală Naţională, care se va desfăşura la 12 martie în aceeaşi discotecă.

Liceeni de la Iulia Haşdeu, membri ai trupei The Puppetiers, au făcut spectacol. Foto: Lucian Muntean

„Vor fi trei trupe alese din Capitală, cărora li se vor alătura alte echipe din ţară. În această perioadă se desfăşoară mai multe confruntări locale în Constanţa, Galaţi, Bistriţa-Năsăud, Braşov şi Iaşi. La 12 martie va fi desemnată cea mai bună trupă de street dance din România la nivel de liceu“, a explicat pentru „Adevărul de Seară“, Dana Nătăleţu, PR manager al evenimentului.

L

Liceul George Coşbuc a fost reprezentat de o echipă de opt fete şi de un mini-poliţist, mascota trupei. Foto: Lucian Muntean

În cadrul spectacolului, s-a desfăşurat şi un concurs de breakdance, în care concurenţii au demonstrat că au abilităţi de dansatori adevăraţi. Câştigătorul a fost Lauernţiu Karbula, în vârstă de 21 de ani din Tecuci, cursant al Şcolii de Dans OneBeat Dance Studio.

Câţiva copii de până-n zece ani au încercat să-i imite pe dansatori. Foto: Lucain Muntean

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete