FOTO UPDATE Câteva sute de oameni protestează în Piaţa Universităţii, într-o reeditare a evenimentelor de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe reţeaua socială au fost create mai multe evenimente care au reuşit readucă oamenii în Piaţa Universităţii FOTO Adevărul/Marian Iliescu

Câteva sute de persoane s-au reunit. duminică, în Piaţa Universităţii din Capitală, ca răspuns la organizarea mai multor „evenimente” pe reţeaua socială Facebook prin care bucureştenii au fost chemaţi în „punctul zero” al protestelor declanşate exact cu un an în urmă, pe 13 ianuarie 2012.

UPDATE  19:40 Cele două grupuri de protestatari au fost unite de către jandarmi pe spaţiul din faţa Teatrului Naţional. Din cauza frigului, mulţi dintre cei care au venit duminică în Piaţa Universităţii au plecat acasă în jurul orei 19.00, la aproximativ două ore de la începerea manifestaţiei.

Majoritatea lozincilor scandate de către protestatari erau adresate Preşedintelui României, Traian Băsescu, iar unii dintre cei prezenţi aici protestau împotriva actualei guvernări. Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, locotenent Cosmin Pană, protestul nu este autorizat.

UPDATE 17.45: Pe partea cu esplanada Teatrului Naţional s-au adunat aproximativ 200 de oameni, care au adus cu ei mai multe steaguri tricolore şi bannere iscripţionate cu mesaje antiguvernamentale.

Pe partea cealaltă, în dreptul fântânii de la Facultatea de Arhitectură, s-au adunat de asemenea, aproximativ 100 de oameni. Faţă de cei aflaţi pe esplanada Teatrului Naţional, aceştia susţin că nu sunt afiliaţi politic şi că mesajul lor se adresează întregii clase politice. Protestatarii de pe partea cu Teatrul Naţional scandează în mare parte lozinci anti Băsescu.

În întreaga zonă a Pieţii Universităţii şi-au făcut prezenţa mai multe efective de jandarmi şi poliţişti care păstrează distanţa faţă de protestatari.

Deşi este foarte frig, lumea continuă să sosească pe ambele părţi ale Pieţei Universităţii.


Acum un an, demisia doctorului Raed Arafat a stârnit nemulţumirea a mii de români care, în semn de solidaritate, au ieşit pe străzile oraşelor din întreaga ţară să protesteze împotriva preşedintelui Traian Băsescu, considerat direct vinovat pentru ieşirea din sistem a medicului sirian.

Astăzi, 13 ianuarie, se împlineşte un an de când Piaţa Universităţii avea să se transforme în portavocea românilor şi să-şi redefinească statutul de simbol al identităţii acestora. Pentru a marca acele evenimente, pe reţeaua socială Facebook s-au creat mai multe evenimente care invită bucureştenii să iasă din nou în stradă, la deja simbolica fântână de la Universitate.

 “Nouă majoritate guvernamentală în care cei mai mulţi dintre cetăţeni şi-au pus speranţele repetă greşelile regimului Băsescu. Greşeli care ne-au scos în stradă. Ieşim în stradă să protestăm pentru aceleaşi lucruri ca in ianuarie şi februarie 2012. Pentru că nimic important nu s-a schimbat. Doar deţinătorii puterii, în spatele unor sigle de partid irelevante”, se arată în descrierea evenimentului anunţat pe pagina de Facebook Piaţa Universităţii 2013.

Un alt eveniment similiar, anunţat tot pentru duminică, la ora 17.00, îi invită pe toţi cei care nu se simt reprezentaţi de actuala clasă politică să vină în faţa fântânii de la Universitate pentru un protest paşnic.

În total, pe reţaua socială au fost create patru evenimente care vor să readucă în atenţia oamenilor problemele sociale care i-au scos din case pe români acum un an, prin organizarea unor manifestaţii paşnice împotriva clasei politice.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani